A fost odată, în Galaţiul nostru, vorba poetului, „oraş cumplit de negustori”, un patron. Tânăr, neliniştit şi implicat. Politic! La ce altă implicare vă gândeaţi?! Când afacerea i s-a dus de râpă, partidul a avut grijă de el, i-a şters lacrimile, l-a pupat pe frunte, şi i-a dat o slujbă. L-a uns şef la un serviciu public local, cu leafă bună şi fără prea mare stres.
Când serviciul a devenit societate comercială, subordonată tot administraţiei locale, şi tot pe bani publici, fostul patron, devenit director general, a rămas pe poziţie. Şi-a păstorit-o mult - cale de vreo opt ani de zile - şi, din păcate, prost. Logic, ar zice unii, dacă n-a reuşit, nu neapărat să facă profit, dar măcar să-şi ţină în viaţă propria firmă, cum putea să facă performanţă pe bani publici? Că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! Cu atât mai puţin şefii de partid.
Vremea şi vremurile au tot trecut peste capul lui directoral. S-au schimbat guvernări peste guvernări locale, a plecat şi primarul şi-a venit altul în loc, dar fostul patron a rămas ca păduchele în fruntea unei societăţii cu promisiuni neonorate faţă de cetăţeni şi cu bugetul găurit de pierderi. Nici măcar când şeful administraţiei locale i-a cerut public, în primăvară, demisia pentru performanţele sublime, dar inexistente, nu s-a sinchisit. Dimpotrivă, s-a făcut că nu era vorba despre dânsul şi-a mai stat o vară în funcţie. Şi probabil că ar mai fi rămas şi acum în funcţia plătită din bani publici dacă, spun unii, nu călca pe… bec. Pe becul şefului de partid. Şi de aici i s-a tras sfârşitul de patron la stat.
Dar nu-i pagubă! Alţi Patron(eşt)i trag acum sforile în eşalonul unu sau doi al instituţiilor publice. Cum care? Direcţii locale, direcţii judeţene, agenţii şi autorităţi guvernamentale, secretariate de stat ori, cei mai norocoşi, direct în ministere.
Mai ţineţi minte? Acum câţiva ani scriam în ziar de Bugetar(eşt)i. Aia care din tată-n fiu, din nevastă-n fiică şi din neam în neam, munceşte la stat, (nu pentru stat!), pe banii bugetului local, judeţean sau naţional, după caz. Pe scurt, directori sau directoare, şefi şi şefuleţe care şi-au angajat odraslele sau nepoţii, ca să nu le piară numele de bugetăreşti.
De la o vreme, însă, o altă familie riscă să uzurpe (re)numele de bugetari. Alde Patron(escu). Ei, nu vă gândiţi acum că o s-avem lupte sau vreo damă shakespeariană ca-ntre familiile lui Romeo şi a Julietei! Nu, că în sistemul de stat pe bani publici e loc pentru toată lumea!
Şi dacă la început Patron(eşti)i şi-au vârât nevestele în slujbe publice, pe urmă au dat şi ei privatul pe stat. Adică s-au pus la adăpost până trece perioada asta dificilă. Pe la colţuri se bârfeşte că în unele instituţii de stat e o adevărată migraţiune a patronilor bugetari. Ba chiar s-a născut şi o vorbă de duh: „Când mi-e bine fac afaceri cu statul, când mi-e rău mă angajez la el!”. Şi-a apărut şi o variantă actualizată a proverbului „Fă-te frate cu dracul până treci puntea”. Acum se zice „Fă-te frate cu statul până trece criza”. Şi mai spuneau unii, pe vremuri, că „statul e un prost administrator”… nu zău!
Departe de mine gândul că Patron(eşti)i n-ar face treabă bună la stat. Dacă vor să muncească pe bani publici, n-o să-i împiedicăm tocmai noi! Dar măcar să-i cunoaştem! Chiar, dumneavoastră ştiţi nişte Patron(eşt)i slujbaşi la stat?
