"O, biet actor, o, biet artist, rolurile mor, viaţa e un teatru trist…", aşa cânta, pe vremurile Cenaclului Flacăra, artistul gălăţean Vasile Şeicaru, pe versurile poetului Adrian Păunescu.
Vremurile au trecut, dar n-au fost deloc blânde cu artiştii. Măcar o dată pe lună, auzim la ştiri de vreun artist îndrăgit, uitat de spectatori, care-şi duce zilele abia-abia, dintr-o pensie mizeră. Artişti care nu-şi mai găsesc locul pe ecranele umplute de tot felul de paţachine siliconate şi fanţi de mahala revin la televizor şi fac rating doar cu propria lor moarte…
Artiştii, adulaţi atunci când strălucesc mai puternic decât reflectoarele, umiliţi când coboară de pe scenă. Priviţi, adesea, cu condescendenţa cu care era tratat bufonul regelui în vremurile demult apuse.
Artiştii, primii sacrificaţi atunci când e vorba de vreo măsură radicală. Cum s-a întâmplat, de exemplu, în august 2010, când aleşii au îngropat un teatru şi jumătate. De ce? Ca să-i pună la adăpost pe muncitorii calificaţi sau nu, pentru care au înfiinţat o societate nouă: Gospodărire Urbană SRL.
Eu n-am uitat ce s-a întâmplat în august 2010. Scriam atunci, o repet şi acum, municipalitatea a semănat cu o gospodină forţată să facă ordine în timp record: a deschis toate "sertarele" şi le-a burduşit cu oameni. Când totul stătea să plesnească s-a uitat şi-a văzut că i-au rămas trei teatre. Cum le-a "procedat"? Pe unul, Teatrul de Păpuşi „Gulliver”, l-a suprimat, transformându-l în secţie de teatru, pe celălalt, Teatrul Muzical „Nae Leonard”, l-a decimat, trimiţându-i artiştii pe listele de plată ale unei fundaţii.
"Cum te uiţi în ochii unei femei cu un copil sau doi când îi spui că o dai afară? Eu m-am uitat şi plângea!", declara, la acel moment, primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae. Păcat că nu s-a uitat şi în ochii artiştilor. Pentru că, dacă un tractorist, un şofer, o muncitoare la salubrizare sau la gospodărire urbană îşi mai poate găsi de lucru, pentru un artist e mult mai greu! Ca să nu mai spunem că un artist, în stare să joace şi cu mortul pe masă, cum se spune, are, totuşi, nevoie de siguranţa zilei de mâine pentru a da totul pe scenă…
Au trecut cinci ani de la „perestroika” teatrelor şi nimic nu s-a schimbat! Sub sforile politicii, „Gulliver” a rămas secţie a Dramaticului, iar Muzicalul nu mai are, pe statele de plată, artişti, ci… funcţionari publici, număraţi să nu cumva să fie mai mulţi de 37! Tocmai Muzicalul, singura instituţie profesionistă din ţară care abordează toate genurile spectacolului muzical, de la operă, operetă, concert simfonic, până la revistă, comedie muzicală şi spectacole pentru copii… Să se răsucească în mormânt marele tenor născut la Galaţi Nae Leonard, supranumit „Prinţul operetei”. Şi tocmai în Galaţiul care, ne aminteşte portalul Teatrului Muzical, "În vremuri demult apuse, deţinea titlul de cel mai important centru cultural al României, când “Opera italiană” şi orchestra de aici erau conduse de Iosif Ivanovici, compozitorul de faimă europeană al celebrului vals "Valurile Dunării".
"O, biet actor, o biet artist..." şi nu-mi vine-n minte alt final decât cel al poeziei lui Adrian Păunescu: "Şi ei văzând cu ochii lor/ Întreaga-i faţă demachiată,/ I-au aruncat un fel de plată: "Lăsaţi-l dracu', e-un actor!"".
