Restructurarea urbană din Complexul Ancora, începută în martie 2014, a fost prinsă timp de un an şi jumătate între interesele personale ale câtorva indivizi şi un proiect care să transforme mastodonţii de beton într-o parcare civilizată, cu verdeaţă şi spaţiu de joacă.
Ţipăm adesea că vrem un oraş civilizat, fără gropi, fără blocuri gri, dar când se încearcă reabilitarea estetică a oraşului ne punem mai mereu de-a curmezişul. Vrem ca totul în jur să arate bine, dar dacă se poate fără să se schimbe nimic! Nu spun că restructurarea urbană ar trebui să calce peste oameni, având în vedere că, până la urmă, respectivii aveau acte de proprietate asupra terenului şi îşi cumpăraseră garajele odată cu apartamentele. Dar s-a tărăgănat mult prea mult. Primăria a căutat să ajungă la o înţelegere cu proprietarii încă din 2014, dar fără să fi avut vreo şansă de izbândă. La fel cum vrem curăţenie, dar aruncăm gunoiul din maşină, de la fereastră, mâncăm seminţe pe bancă şi scuipăm cojile pe jos, tot aşa vrem ca oraşul să fie mai arătos, să aibă locuri de parcare decente, dar noi să nu dăm nimic la schimb. Iar oamenii ăştia nici nu trebuie să dea ceva, pentru că sunt despăgubiţi.
Timp de un an şi jumătate, Complexul Ancora a arătat ca după război, din cauza unei încăpăţânări. Nu ţin partea Primăriei actuale, departe de mine, a făcut multe greşeli de-a lungul celor aproape patru ani de administraţie, dar nici nu pot închide ochii în cazul unei mărgele care a stagnat în drumul său spre cizelare, pentru că o mână de oameni au ţinut cu dinţii de nişte construcţii provizorii, în detrimentul esteticii întregului cartier.
Ce-i drept, nu pot uita nici implicarea politicului în 2014, când s-a încercat deturnarea problemei, când au ieşit oameni în conferinţe de presă susţinând că nu e bine cum se face. De altfel, politicul, mai ales cel de la Galaţi, numai asta face, numai pe asta pare chitit, pe acuzaţii, pe intrigi. Oamenii simpli rămân mereu la mijloc, în dispute politicianiste fără sens, în care, de fapt, nimănui nu-i pasă de cei mici.
Complexul Ancora putea să arate acum la fel ca zona reabilitată din Micro 19, unde lucrările au început ulterior, dar iată că abia acum se demolează ultimele garaje, după un an şi jumătate de contre. Urmează o licitaţie, diverse proceduri birocratice devenite comune în România, iar lucrurile vor mai rămâne aşa ceva timp. Zona trebuie curăţată de deşeurile provenite de la demolare, va trebui nivelată şi pregătită pentru demararea lucrărilor de reamenajare urbană. Acestea fiind spuse, cine ştie dacă totul va fi gata până la vară, iar dacă nu va fi gata până atunci, cine ştie când va hotărî administraţia viitoare, indiferent de cum va fi ea alcătuită, să demareze lucrările.
Progresul şi schimbarea sunt câteva dintre lucrurile cerute în stradă după tragedia din Colectiv, laolaltă cu o administraţie curată, fără oameni corupţi. Apariţia unei administraţii curate şi dispariţia oamenilor corupţi din sistem trebuie însă să se realizeze prin modul în care noi facem alegerile, prin modul în care reacţionăm în faţa unei acţiuni sau, mai bine zis, în faţa lipsei de acţiune, nu punându-ne întotdeauna de-a curmezişul când se doreşte o schimbare în bine.
