Nimic nu arată poate mai bine gradul de disoluţie al unei societăţi aşa-zis democratice decât măsura în care deciziile luate la centru sunt mai departe de adevăr, faţă de realităţile de care ne lovim zi de zi. Un exemplu elocvent în acest sens este cel al unei hotărâri adoptate, la 1 aprilie anul trecut, printr-un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Potrivit Ordinului nr. 493/198/2015, toţi asiguraţii pot beneficia, în mod gratuit, de analize medicale de laborator, în baza unui nou bilet de trimitere, eliberat de medicul de familie.
Pentru a înţelege mai bine dimensiunea întregii farse este necesar să rezumăm datele problemei. Consultaţiile preventive acordate de medicii de familie, care sunt incluse în pachetul de bază, sunt destinate atât pentru copiii cu vârste cuprinse între doi şi 17 ani, cât şi pentru adulţi. În cazul în care analizele nu se pot face, din motive obiective, în momentul prezentării persoanei asigurate, aceasta va fi reprogramată la o altă dată, în perioada de valabilitate a biletului de trimitere. În acest sens, pe spatele documentului va fi trecută data programării, semnătura şi ştampila furnizorului de servicii medicale. Cireaşa de pe tort constă în faptul că preţul analizelor trebuie suportat de către laboratoare.
Dacă vi se pare că lucrurile sună prea bine pentru a fi şi reale, ei bine, chiar aşa şi este, din moment ce niciun laborator de analize medicale nu s-a grăbit să se conformeze măsurii. Mai mult, în Galaţi - situaţia de altfel valabilă şi în restul ţării – nici medicii nu prea au eliberat astfel de bilete, tocmai ştiind că asiguratul va fi tratat cu un refuz, odată ajuns la laborator.
În schimb, sunt date în continuare bilete clasice de trimitere, cu un diagnostic pus de formă, pentru a motiva eliberarea respectivului document. Problema este însă că acest bilet este valabil 30 de zile, timp în care asiguratul trebuie să alerge să-şi găsească un laborator care să mai aibă bani pentru aceste analize, din plafonul pe care i-l pune la dispoziţie casa de sănătate. Astfel, analizele ajung să se facă tot pe baza unor lungi liste de programări, ceea ce înseamnă un fel de prevenţie în aşteptare.
Realitatea de la care niciunul dintre cei cu putere de decizie nu pare însă că ar vrea să pornească este una simplă: sistemului de sănătate i s-au dat în mod repetat mult prea puţini bani. Suntem printre acele ţări europene care alocă cea mai mică proporţie din PIB pentru Sănătate. Drept urmare, a vorbi despre performanţă într-un astfel de context ţine fie de naivitate, fie de ipocrizie.
Este de neînţeles cum de politicienii şi şefii de instituţii numiţi politic continuă să peroreze pe tema prevenţiei în sănătate, din moment ce banii disponibili nu sunt suficienţi nici măcar pentru analizele şi tratamentele bolnavilor cronici, al căror număr, că tot veni vorba, este din ce în ce mai mare.
În concluzie, pe cadavrul urât mirositor al acestui sistem în descompunere a înflorit deja un sistem medical privat, care se luptă să muşte o parte cât mai mare din acest buget deja schilodit. Este o paradigmă ce are toate şansele să devină tot mai vizibilă, şi care ne va învăţa un lucru inevitabil: că sănătatea costă, şi încă scump!
