Din start, să fie clar un lucru. Nu am copii, dar sunt înconjurată de mulţi. Recunosc că privesc din exterior universul copiilor şi le interpretez interesele şi nevoile prin prisma adultului. Îmi trebuie un exerciţiu de imaginaţie suplimentar că să mă transpun, din nou, în lumea unui micuţ. Şi totuşi. Nu mi-a trecut niciodată prin cap să fac rău vreunui copil. Nu m-am gândit să fac ceva care să îl pună în pericol sau care să îl arunce în plasa teribil de riscantă a hazardului. Din acest motiv nu pot înţelege lucruri care se întâmplă, printre noi, şi care îi au pe de o parte pe adulţi, cred că mulţi dintre ei părinţi, şi unii chiar cu experienţă, iar pe de altă parte, pe copii. Nu unul, doi, ci mulţi. Copiii altora, care nu au nicio vină în legătură cu nişte fapte sau decizii ale adulţilor din prima categorie, decizii care pun în pericol binele şi siguranţa puştilor.
De la gropi, la laptele văzut ca o mană cerească de şcolarii ce nu prea au ce pune în geantă la pacheţel, am numărat în zilele ce au trecut o serie de „bombe” cu efect mai mult sau mai puţin întârziat la adresa copiilor din jurul nostru. Galaţiul s-a remarcat din nou în ultimele zile, dar nu cu ceva pozitiv, ci cu 60 de prunci care au ajuns direct la spital de pe băncile şcolii. Cică la şcoală ar trebui să fie ca într-o a doua familie. Adică în siguranţă. Orice li s-ar întâmpla acolo, trebuie să fie benefic şi educativ, nu nociv. Cu atât mai puţin când vine din ceva atât de elementar precum mâncarea. Dar iată că, la noi, se poate. Pentru că cineva, părinte sau nu de copii, a greşit. Sau nu i-a păsat. Sau a mers la risc, pentru că la mijloc de vorba de bani, mulţi, la grămadă şi mai cu seamă publici. Oameni buni, sunteţi sănătoşi, de vă jucaţi cu sănătatea unor copii care îngurgitează zilnic bombele la cutie pe care le livraţi voi în virtutea faptului că aveţi contract? Sau la adăpostul ideii că e greu să fiţi lăsaţi baltă de autorităţi sub pretextul că o nouă licitaţie şi o nouă convenţie necesară hrănirii copiilor din şcoli ar putea dura luni şi nimeni nu îşi permite „găuri” în program? Până la urmă sunt mii de copii care „beneficiază” de meniul pe care adulţii au decis că trebuie să-l primească? E până la urmă un ajutor sau un experiment? Sper că nu a doua variantă, iar întâmplările nefericite din ultima vreme să fie doar nişte accidente. Accidente cum, la fel, sper să nu se întâmple într-o altă conjunctură creată de nepăsare. De data asta, sută la sută local, neaoş, autentic.
Scriam zilele trecute că bateria de garaje din Ţiglina 2, dintre Pedagogic şi Grădiniţa nr. 9 s-a transformat într-o baterie de gropi. Ceea ce ar putea fi, în viitor, o binevenită şi frumoasă parcare, este acum un câmp minat cu aspect dintr-o scenă de război sirian, pentru că ceea ce au fost, probabil, odată nişte beciuri straşnice rânjesc la soare, căscate ca atunci când au fost proaspăt săpate. Nici urmă de grijă să fie acoperite, măcar provizoriu. Nici urmă de preocupare ca locul să fie curăţat, iar găurile umplute pentru ca vreun copil, cum probabil vă imaginaţi că sunt mulţi în zonă, să nu aibă ghinionul să cadă în ea. Şi ce dacă una dintre gropi este despărţită de poarta grădiniţei de numai vreo trei palme de pământ? În urmă cu câţiva ani, s-a petrecut o tragedie de genul acesta, chiar în curtea unei grădiniţe centrale. Şi groapa era acoperită. Deci este şi posibil, şi probabil. Mai multă grijă, oameni buni! De ce nu vă gândiţi că mâine ar putea păţi aşa ceva copilul vostru?
