O reformă de formă, înainte de alegeri

Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Exact de două săptămâni a fost nevoie pentru a fi adoptată o Hotărâre de Guvern care prevede, printre altele, creşterea numărului investigaţiilor medicale de care pot beneficia în mod gratuit românii. Potrivit documentului programat să intre în vigoare la 1 aprilie, minorii vor beneficia de două consultaţii stomatologice gratuite pe an, şi nu de una, aşa cum se întâmplă în prezent. În mod asemănător, hotărârea prevede noi investigaţii medicale fără cost atât în asistenţa medicală din ambulatoriu, cât şi în domeniul serviciilor oferite în spital.

Adoptată sub pretextul că oferă un mai bun acces la servicii medicale atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate, măsura nu ţine cont chiar de cea mai gravă boală a sistemului de sănătate din România: lipsa cruntă de finanţare, fie ea chiar şi una de bun simţ. Drept urmare, pentru că premisele de la care au plecat iniţiatorii hotărârii nu par să fi luat în calcul tocmai această realitate, actul normativ este din start sortit eşecului. Vorbiţi cu orice medic din România şi acesta vă va spune, fără a sta pe gânduri, că banii existenţi în momentul de faţă nu ajung nici măcar pentru acoperirea investigaţiilor medicale gratuite oferite acum, potrivit legislaţiei în vigoare, darămite pentru a include şi altele noi.

Cu totul altfel s-ar prezenta poate lucrurile în cazul în care am vedea mult mai multe fonduri alocate pentru sănătate, în Contractul-cadru valabil pentru anii 2016-2017. Chiar şi aşa, însă, mai mulţi bani nu garantează şi cheltuirea lor eficientă. Şi ce pretenţii la performanţă îţi poţi pune într-un sistem în care majoritatea covârşitoare a numirilor în funcţii-cheie s-a făcut pe criterii exclusiv politice, fără a ţine cont de competenţele celui ales. Mai mult, chiar dacă fondurile ar fi mai mari, diferenţa de bani obţinută astfel ar merge prioritar pentru acoperirea măririlor salariale din sănătate, intrate în vigoare în toamna anului trecut, şi nicidecum pentru a asigura mai multe investigaţii medicale gratuite. Este de ajuns să ne gândim că marea majoritate a spitalelor îşi consumă între 80 şi 90 la sută din fonduri strict pentru acoperirea salariilor angajaţilor. Bolnavii pot veni şi cu medicamentele de acasă!

Ar fi naiv din partea noastră să credem că cei care au iniţiat hotărârea şi au şi adoptat-o rapid în prezenta sa formă au făcut-o din naivitate. Nu că naivitatea ar fi mai puţin condamnabilă, când vorbim de chestiuni cu un asemenea impact. Toată afacerea are însă un puternic iz populist, deloc surprinzător, având în vedere alegerile care se apropie. Şi nimic nu atrage mai bine voturile decât cuvântul magic "gratuit". Politicienii au învăţat repede lecţia şi o folosesc, cu mici variaţii, în fiecare campanie electorală. Votanţii sunt o masă, iar masele, precum bine se ştie, prind greu şi uită repede.        

Citit 1154 ori Ultima modificare Duminică, 20 Martie 2016 14:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.