Supa care suflă în iaurtul turcesc

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Abia la coborârea din maxi-taxi am văzut că avea imprimat frumos pe borduri un verset din „Apocalipsa” după Ioan. Ce-ar fi fost de era un text în arabă? Ei na, cineva se exprimă liber, că tot ne învrăjbeşte dilema dacă se cuvine să intre obligatoriu Religia în şcoli, în timp ce societăţi fundamentaliste pun religia peste tot şi interzic accesul la şcoală, în special fetelor! Întoarcerea lumii cu susul în jos, valul de terorism din inima Europei ne fac intoleranţi, bănuitori faţă de credinţa celuilalt. Când mureau un milion de rwandezi nu ne interesa, dar acum pericolul e aproape! Ministrul de Interne austriac ne sperie că un milion de refugiaţi ar putea intra în Bulgaria! Şi, tocmai după atentatul-atentatelor bruxellez, s-a brodit şi anunţul aprobării mega-moscheii de la Bucureşti, „în faza solicitării autorizaţiei de construcţie”. Fără negociere reală cu societatea civilă, era normal să auzim declaraţii intolerante. Dar şi mărimea construcţiei nu-i cumpătată!Moschee în ţară creştină?” Nu foarte demult, la Galaţi chiar, când călugăriţe catolice franceze înfiinţau la 1867 Institutul Notre Dame de Sion pentru fete, ziarele vremii publicau  înverşunate atacuri din partea notabilităţilor. Între timp, ne-a trecut. Tot aici s-a ridicat singura statuie a lui Mazepa din afara Ucrainei; iniţial, ucrainenii propuseseră să ridice (pe cheltuiala lor, ca şi turcii acum) un colos de nouă metri, care s-ar fi uitat de sus la statuia Brătianului. S-a decis cu măsură şi acum avem un bust, plătit de alţii. Tot măsura ar cere să se discute despre moscheea cu 2.000 de „locuri” în Bucureşti. Cât despre oportunitate, avem în vedere numărul credincioşilor musulmani deja integraţi şi egalitatea în drepturi.

Autorităţile, începând cu Ponta şi terminând cu Johannis, au mizat, desigur, şi electoral pe cei 65.000 de musulmani din România – vreo 9.000 numai în Bucureşti. Aşteptând voturi naţionale, Băsescu chiar stârneşte panică: „există un plan de islamizare a Europei”, care seamănă moschei. În timp ce Ponta declară că tocmai Băsescu a început tratativele cu turcii. Of, vom avea un obiectiv turistic major – cea mai mare moschee din Europa! - sau un cazan sub presiune inter-rasială? Dar să nu ignorăm  nici faptul că Turcia este o republică secularizată, în ciuda unor derapaje guvernamentale.

Precedent avem: o altă mare moschee, ridicată chiar din vistieria statului. Marea Moschee „Carol I”, dăruită comunităţii musulmane din Constanţa în 1913. Paradoxal, urma războiul mondial, turcii luptând, alături de nemţi, împotriva noastră. Dar moscheea rămâne o atracţie, solid proiectată de mari arhitecţi, după modelul Moscheii din Konya, cu minaret în stil maur, de 47 metri - prima construcţie (şi) din beton armat din ţară. Iar geamia de la Galaţi, demolată în ´84, a fost singura moschee din România fără minaret, căci înţelegerile dintre Ţările Române şi Înalta Poartă nu ne obligau să permitem moschei decât în raiale. După Războiul de Neatârnare, creşterea periculoasă a puterii ţariste hrăpăreţe l-a făcut pe monarh să-l respecte pe marele învins turc. De altfel, Carol I şi sultanul turc chiar s-au decorat reciproc după ´77… Regina Maria construise un turn ca un minaret castelului de la Balcic, iar localnicii o porecliseră „sultana”. După anexarea Dobrogei, în ´77, chiar Eminescu cerea să se respecte limba maternă şi religia turcilor, bulgarilor şi lipovenilor. Soluţia e întotdeauna la mijloc!

Citit 1100 ori Ultima modificare Duminică, 27 Martie 2016 23:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.