Mai rar subiect să încingă spiritele precum Legea dării în plată. Deşi în esenţă e vorba de „cifre” ce ar trebui judecate la rece, n-au lipsit derapajele pline de patimă. Dar acest proiect, întors „ca la Ploieşti” de la Parlament la Preşedinţie, pe la BNR, bănci şi instituţii financiare de tot felul şi iar prin comisiile parlamentare, nu demonstrează neapărat vreo trezire a spiritului civic în sensul dezbaterii unei probleme de interes public, ci mai degrabă existenţa unui joc de interese cu mai multe faţete în care, de fapt, simplul cetăţean pică tot pe locul doi.
Poate că merită să ne întrebăm de ce parlamentarii şi-au amintit tocmai acum de amărâţii cocoşaţi de creditele pe care le-au făcut în „vremurile bune” de dinainte de criză. Pentru cine avea capul pe umeri, mai ales la un aşa înalt nivel de decizie, era evident, în 2008, că vine tăvălugul financiar peste noi, dar nu s-a mişcat un deget pentru a-i feri cumva de vitregiile economice pe cei mai expuşi dintre români. Ba, din contră, ni se dădea de înţeles că totul va fi doar o boare de vânt, că „economia duduie” şi eram îndemnaţi să investim în continuare în imobiliarele „la preţuri fără concurenţă”. La vremea respectivă, simţind pericolul, BNR a introdus o serie de normative care puneau stavilă, în sfârşit, „creditelor doar cu buletinul” şi fixau într-un mod mai realist limitele gradului de îndatorare pe care şi-l poate asuma cineva, dar n-a fost nici ea foarte vocală în a explica riscurile din ce în ce mai mari ce apăreau pe piaţă. Băncile comerciale, nici ele străine de „furtuna” care se contura pe pieţele financiare, în loc să-şi ajusteze politicile pentru a-şi proteja clienţii, n-au făcut decât să-şi pună ele conturile la adăpost, împănând contractele de credit cu clauze abuzive care transferau, practic, tot riscul asupra oamenilor.
Posibilitatea de modificare a dobânzilor după bunul plac, comisioane de tot felul apărute peste noapte, suplimentarea după „politicile proprii” a garanţiilor sunt câteva dintre practicile bancare care aveau să le facă zile fripte celor înhămaţi la credite costisitoare. Unde au fost atunci domnii parlamentari, guvernanţii, unde a fost BNR, economiştii de tot felul băgaţi acum la înaintare de bănci, unde a fost partea legislativă care să-l protejeze pe simplul cetăţean în faţa dulăilor din sistemul financiar?
Ironia sorţii face ca, în urma acestor calcule meschine, băncile - deşi au dreptate acum în a contesta o serie de aspecte ale Legii dării în plată - să-şi fi săpat singure groapa. Pur şi simplu, bancherii n-au înţeles că prin tonul arogant şi atotputernic pe care l-au luat în trecut în relaţia cu oamenii au generat o criză de încredere fără precedent, generatoare de… capital politic. Şi ce este mai căutat într-un an electoral decât capitalul politic? Aşa ne-am ales cu o lege făcută în pripă, cu ipocrizie de toate culorile şi din toate direcţiile, cu discursuri populiste şi mai puţin, deocamdată, o soluţie viabilă şi pentru cel supraîndatorat, dar şi pentru cel care, poate, vrea să-şi cumpere în viitor o casă.
Se vor descâlci iţele? Pare-se că, din ciocnirea jocurilor de interese, se va ajunge la un compromis. Dar nu ştiu de ce am sentimentul că, până la urmă, bancherii vor rămâne cu puşculiţele în siguranţă, parlamentarii îşi vor lua porţia electorală, iar datornicii pe viaţă tot datornici or să rămână. Nu de alta, dar dacă ţinem cont de antecedente, parcă nu-i a bună când politicienii şi bancherii pun la cale ceva „pentru liniştea noastră”.
