Extemporal la termoficare

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Pe principiul comisiilor care, dacă nu îngroapă o problemă, cel puţin o amână pentru o dată care va fi anunţată ulterior, la orizont se prefigurează o nouă garnitură, de jurişti de această dată, de la Electrocentrale şi Calorgal, care să-şi bată capul - cum o fi mai bine să se facă o societate integrată de producţie, transport şi distribuţie a energiei termice în Galaţi. Specialiştii sunt chemaţi să lucreze pentru liniştea şi robinetele noastre de apă caldă. Mai mult, undeva spre sfârşitul acestei săptămâni, cei 12 candidaţi la funcţia de primar al municipiului vor da şi ei un extemporal la termoficare, în cadrul unei dezbateri publice pusă la cale de Electrocentrale. Materia, de impact public - doar mai sunt vreo 100.000 de gălăţeni branşaţi la sistemul centralizat - este însă discutată după ureche. De dat cu presupusul s-au găsit oricum destui candidaţi şi fără să fie adunaţi într-un cadru organizat. Şi, desigur, de vină pentru dezastrul din sistemul gălăţean de termoficare sunt întotdeauna de vină alţii, în nici un caz ei, ca simpli independenţi sau partidele care îi susţin.

În fapt, în lunga epopee a sistemului de centralizare s-au pitrocit tot felul de formule administrative, în care politicul şi-a spus din plin cuvântul. Şi prea puţin se vorbeşte de faptul că societăţile care au reprezentat temelia sistemului de termoficare au fost locuri… călduţe şi pentru directoraşii numiţi politic, familiile lor sau pilele partidelor aflate la un moment sau altul la cârma Galaţiului. De mai bine de două decenii s-a făcut prea puţin „deranj” pentru recuperarea datoriilor, pentru că nu dădea bine la anumite categorii ale electoratului, cu planuri de investiţii pe termen lung nu şi-a bătut nimeni capul, că doar un ciclu electoral nu ţine mai mult de patru ani, iar consiliile de administraţie n-au servit nici intereselor societăţilor, nici pe cele ale cetăţenilor, ci doar pe cele ale partidelor care şi-au băgat acolo oamenii.

Acum, să fim serioşi, aveţi impresia că se va lua o decizie tranşantă privind sistemul de termoficare până nu se limpezesc apele alegerilor locale? Vor „dezbate” juriştii problema până se vor închide urnele. Unde mai pui că starea asta, în care sistemul centralizat nici nu trăieşte, nici nu este lăsat să moară, e deocamdată convenabilă pentru o administraţie care, pe final de mandat, nu-şi doreşte o bătaie de cap mai mare decât este cazul.

Desigur, în aceste zile vom auzi de pe la candidaţi că ei sunt deţinătorii absoluţi ai soluţiei de salvare a sistemului centralizat - repede, ieftin şi eficient - cu o singură condiţie: să fie votaţi. Dar ceva îmi spune că, după alegeri, vom auzi aceleaşi căinări privind „greaua moştenire” şi că vorba cu "scapă cine poate" va rămâne pe mai departe valabilă.

Juriştii, candidaţii la primărie şi alte cohorte de „specialişti” vor dezbate problema termoficării pe toate feţele, aşa cum au făcut şi anul trecut, şi acum patru ani şi vor face şi la anul, iar noi ne vom vedea de creditele la centrale individuale, boilere şi calorifere electrice. Într-o zi, ni se va spune din nou că scroafa termoficării e moartă-n păpuşoi, dar că să stăm liniştiţi, avem pe cineva vota ca să rezolve problema pentru încă vreo două decenii de aici înainte.        

Citit 4517 ori Ultima modificare Luni, 16 Mai 2016 17:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.