Deturnată, în mod magistral aş putea spune, către huiduielile tinerilor de etnie maghiară la adresa preşedintelui Băsescu sau către ouăle clocite cu care era să fie lovită maşina premierului Boc, atenţia românilor nu s-a mai dus, zilele astea, către subiectul care ar trebui să-i doară cel mai tare: cursul euro. Şi, dacă aceia, nu puţini, care plătesc rate în euro ştiu exact cât îi costă asta în fiecare lună, pentru ceilalţi, consumatori şi atât, lucrurile nu stau chiar la fel.
Viaţa a milioane de români s-ar putea schimba drastic în rău, dacă se adeveresc ultimele previziuni privind evoluţia cursului leu-euro. În mijlocul verii, când aceia care încă îşi mai pot permite se gândesc mai ales la vacanţe, puţină lume îşi îndreaptă poate atenţia spre finele anului 2009.
Totuşi, dacă previziunile cele mai pesimiste se adeveresc, iar euro ajunge la 4,8 lei, va fi, pe româneşte, vai şi amar de pielea noastră. Nu numai că se vor scumpi, inerent, ratele bancare la creditele contractate în euro şi serviciile de telefonie, dar toate alimentele şi alte bunuri de folosinţă zilnică aduse din import (iar proporţia mărfurilor importante este covârşitoare pe piaţa românească) se vor scumpi proporţional cu creşterea valorii euro.
Sau poate chiar mai mult, ştiut fiind că orice comerciant care se respectă încearcă să-şi tragă spuza pe turta lui. Cu alte cuvinte, creşterea valorii euro va fi un pretext numai bun pentru ca adaosul comercial să salte precum poalele costumului popular la o sârbă moldovenească.
Noi, românii, avem experienţă la acest capitol: uleiul nostru din supermarket e mai scump decât aproape oriunde în Europa, iar produse absolut identice costă mai mult în reţelele marilor magazine din România decât oriunde altundeva în UE, pe principiul că, de undeva, trebuie stors şi de ce să nu stoarcem de la români, tot sunt ei avizi să cumpere tot ce mişcă (şi ce nu mişcă!).
Cât despre vechile poveşti cu „s-a scumpit carburantul”, hop, scumpim şi marfa deja pe stoc sau „a crescut preţul kilowatului”, hop, scumpim şi păşunatul, ce să mai vorbim. Suntem sătui până în gât!
În aceste condiţii, când ştim exact ce efecte în lanţ ar putea produce un dezechilibru de curs leu-euro, acalmia relativă de acum, când euro s-a stabilizat la valori în jur de 4,2 lei, n-ar trebui să ne adoarmă instinctele de autoconservare. Dacă nu se întâmplă vreo minune în economia naţională – şi, din experienţa ultimilor 20 de ani, la noi în economie doar dispariţiile de fonduri, firme şi capitaluri s-au petrecut ca prin minune - şi dacă nu se va încasa la buget măcar cât se cheltuieşte, s-ar putea să avem parte de furtuni euro-purtate în a doua jumătate a anului.
Şi să ne fie dor, prin decembrie, exact înainte de a ne cumpăra/asoma/înjunghia porcul de Crăciun, de maximul de 4,31 lei pentru un euro din februarie 2009.
De aceea, poate că n-ar fi rău să mai lăsăm deoparte discursurile băsesciene şi ouăle de aruncat în Boc, huiduielile turistice şi plimbările cu maşina blondă, şi să-l căutăm mai mult pe la televizor pe domnul Isărescu. Numai că, în ultima vreme, nu prea mai apare.
Să sperăm, măcar, că pregăteşte vreo intervenţie stabilizatoare asupra cursului de schimb. Fiindcă, în caz contrar, la 4,8 lei un euro, murim cu moneda europeană de gât. Dacă ne plăteşte altcineva înmormântarea.
