Este al cincilea an în care elevii care intră acum în clasa a IV-a încep anul şcolar fără manuale. Al cincilea an, pentru că ei sunt prima generaţie care a trecut şi prin clasa pregătitoare. Cu alte cuvinte, ceea ce ar fi trebuit să însemne o reformă a învăţământului primar s-a transformat într-un adevărat fiasco. Aceleaşi greşeli au fost repetate la fiecare început de an şcolar, fără cel mai mic efort de a îndrepta situaţia. Pentru că, dacă cei de la Ministerul Educaţiei ar fi vrut într-adevăr ca elevii să aibă manualele pe bănci la timp, cu siguranţă ar fi găsit soluţii ca toată tărăşenia să nu se repete după acelaşi scenariu.
În 2012, când elevii care sunt acum la început de clasa a IV-a experimentau clasa pregătitoare, introdusă cu surle şi trâmbiţe la ciclul primar, dar fără altă acoperire decât cea din hârtii, neajunsul cu manualele ar fi fost scuzabil. Aşa-numita clasă zero s-a făcut atunci la modul heirupist. S-a mers înainte cu efortul celor de la catedră şi cu banii părinţilor. Învăţătorii au scos sute de kilometri de foi la imprimantă pentru a le da elevilor de lucru. Părinţii au fost cei care au cumpărat caietele speciale pe care editurile s-au şi grăbit să le scoată. Nu-i rău. Părinţii trebuie şi chiar sunt dispuşi să investească în educaţia propriilor copii. Numai că oficialii de la Ministerul Educaţiei au tras o concluzie greşită din asta. În loc să corecteze neajunsurile, şi-au permis să le repete. Nu o dată. De cinci ori! Aceiaşi cobai de la primul an de clasă pregătitoare au fost singurii din istoria învăţământului românesc care n-au au avut Abecedar în clasa I. L-au primit abia pe la jumătatea anului şcolar. Şi tot aşa au ajuns în clasa a IV-a. Şi nici măcar acum nu vor avea cărţile după care să înveţe, deşi îi aşteaptă la sfârşitul anului şcolar testele de evaluare naţională.
Mereu au fost probleme legate de licitaţia pentru editurile care să tipărească aceste cărţi, dar nu s-a luat nicio măsură ca procedurile să înceapă din timp, astfel încât să nu se ajungă, iar şi iar, la scandal şi la haos. Întotdeauna când vine vorba de cheltuit mulţi bani de la stat intervin tot felul de interese, aşa că e greu de crezut că toate acestea se întâmplă doar din cauza neprofesionalismului şi dezinteresului cu care cei din fruntea Educaţiei păstoresc acest domeniu. Se întâmplă în mod clar întru îngroşarea buzunarului unora. Abia anul acesta ni s-a dezvăluit câte ceva din dedesubturile acestei afaceri profitabile. Că doar nu întâmplător şi nu pentru că n-ar fi cunoscut legislaţia, preşedintele Consiliului Naţional de Evaluare şi Examinare, Silviu Cristian Mirescu, s-a complăcut în a îndeplini, în acelaşi timp, şi funcţia de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, dar şi pe cea de conducător al autorităţii contractante, în condiţiile în care ofertele editurilor ar fi trebuit să fie secrete pentru evaluatori. Abia anul acesta a plătit cineva pentru toate aceste neajunsuri. Şi numai cu funcţia, nu din buzunarul lui.
În timp ce, de cinci ani, mii de dascăli se dau peste cap să facă reformă în educaţie fără manuale, zeci de mii de părinţi dau bani pe rânduri de auxiliare, iar zeci de mii de elevi, care ar fi trebuit să fie obişnuiţi de mici cu unele rigori în Educaţie, au ajuns s-o perceapă ca pe ceva haotic şi facultativ, pentru că nici măcar mai marii ei nu mai dau prea mulţi bani pe ea.
