Învăţaţi-i să vă respecte!

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Aleşii locali i-au lăsat, de joi, fără apă caldă pe gălăţeni. Pentru cele câteva mii de oameni care depind de sistemul centralizat a fost o surpriză colosală, nu şi pentru consilieri. În realitate, în spatele uşilor închise ale partidelor politice, despre posibilitatea sistării se vorbea de aproximativ o săptămână. Cu toate acestea, niciun reprezentant al administraţiei şi nici măcar un consilier municipal nu a ieşit public să le prezinte gălăţenilor acest scenariu, să îi anunţe, cu subiect şi predicat, că riscă să nu mai poată face duşuri calde şi mai ales de când.

Mulţi dintre dumneavoastră, care aţi reuşit să evadaţi din acest sistem păgubos, pentru care aţi plătit cu vârf şi îndesat în trecut, fără a beneficia în schimb de servicii de calitate, veţi spune că nu vă pasă, că sistemul trebuia închis de mult timp, că este doar o gaură neagră, care înghite de ani buni milioane de lei de la bugetul local. Nimic de comentat, cu precizarea că autorităţile ar fi putut, dacă ar fi dorit, să transforme acest sistem într-unul modern, rentabil, care să se plieze pe nevoile celor câteva zeci de mii de consumatori. Avem, slavă Domnului, destule exemple în ţară. Despre unele dintre ele aţi putut citi chiar în paginile ziarului nostru.

Mă întorc însă la lipsa de responsabilitate a aleşilor municipali, care nu s-au sinchisit să îi anunţe pe gălăţeni că riscă să rămână „pe uscat”. Scenariul acesta circula nu doar în tabăra PNL, ci şi în cea a PSD. Cu toate acestea, toţi au tăcut mâlc, dar au avut grijă, într-un fel sau altul, să-şi continue războiul. Explicaţia, în opinia mea, este cât se poate de simplă, mai ales dacă nu pierdem din vedere că suntem, aşa cum am mai spus, în campanie electorală, chiar dacă neoficial. Puterea (adică, PSD şi ALDE) şi-a frecat mâinile că sistarea apei calde va fi decontată de PNL şi PMP, întrucât reprezentanţii celor două partide au boicotat, invocând suspiciuni de ilegalitate, lucrările comisiliilor de specialitate ale Consiliului Local şi, mai apoi, şedinţa ordinară a forului deliberativ local. De cealaltă parte, opoziţia, satisfăcută, şi-a spus, probabil, că PSD va deconta efectul crizei politice de la Galaţi, pentru că partidul a generat-o, odată cu nevalidarea mandatului de ales al fostului primar Marius Stan. Până la urmă, realişti fiind, trebuie să recunoaştem că această decizie stupidă a generat practic tot haosul politico-administrativ.

Nu ştiu dacă vreuna dintre formaţiunile politice implicate în scandal va ajunge să plătească, prin reprezentanţii lor, la alegerile din decembrie sau într-un alt mod, dar cert este, plecând de la aspectul semnalat mai sus, că aleşii gălăţenilor nu dau doi bani pe alegători. Nu au ruşine, nu au respect pentru cei ce i-au ales şi niciun dram de recunoştinţă. Nu au remuşcări şi nici probleme de conştiinţă, cel mai probabil. Liderii partidelor politice ar fi trebuit să le prezinte scuze gălăţenilor pentru că i-au transformat în cobai. Nu au făcut-o. Şi mă întreb dacă nu cumva este de "vină" chiar simţul civic alterat al gălăţenilor? Au constatat, de-a lungul timpului, că revolta celor de la malul Dunării nu durează mai mult de o zi şi, de regulă, se exprimă pe reţelele de socializare, nicidecum în stradă sau în şedinţele consiliilor local şi judeţean. Apropo, dragi gălăţeni, acestea sunt publice! Puteţi asista şi vă puteţi expune un punct de vedere, ba chiar îi puteţi trage la răspundere când consideraţi că vă înşală aşteptările sau comit un abuz. Îi puteţi învăţa chiar voi să vă respecte. Dar nu stând pasivi!

Citit 1774 ori Ultima modificare Duminică, 04 Septembrie 2016 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.