"Cuminţenia Pământului" mai are poate doar o lună de libertate? S-a strâns doar a opta parte din fondul pentru răscumpărarea simbolului înţelepciunii naţionale (sau a fricii, ori poate al spiritului mioritic, fatalist sau nepăsător?). Statul putea să nu se calicească şi să achite tot! Sigur, aşteaptă interes şi din partea publicului, pentru a justifica alocarea deja promisă: ca la teatru - numărul biletelor nu acoperă costul cu montarea, dau însă imaginea valorii spectacolului! În fond, şi Ateneul Român, şi nu numai, s-a ridicat din… mărunţiş: „Daţi un leu pentru Ateneu” - cerea grupul lui Urechia, al cărui nume este (de aceea!) scris cu aur pe cupola Ateneului! Este însă convins tot românul că pierdem o avuţie naţională? Educaţia artistică eămâne vagă, n-am văzut fotografia „Cuminţeniei” în vreun manual, chiar şi dascălii care repetă ce-au auzit la tv nu înţeleg totdeauna stilizarea...
Cică şi politicienii vor Cuminţenia. Vorbele nu costă, dar aduc voturi. Ca şi în cazul scandalului stârnit de ambasadorul american la Chişinău. Oficialii celor două ţări s-au abţinut (ambasadorul Pettit tocmai amintea Chişinăului că SUA i-a alocat 1,4 miliarde dolari), cei din opoziţie au atacat, că „se cerea”. Departamentul de Stat al SUA a răspuns fulger unei publicaţii de Bucureşti, care cerea o reacţie oficială la măgăria rostită chiar de Ziua Independenţei. În stilul românesc, gen „Nu depinde de noi. Altfel, ce mai faceţi?”, Departamentul i-a trimis pe ziarişti la Ambasada SUA din Bucureşti, de parcă ar fi fost superioară ierarhic celei de la Chişinău. Ea a pasat cazul către surioara din Republica Moldova. Păi, să se pedepsească singur Pettit, ori să ne uşuie, în locul şefilor de la Washington D.C. (prescurtare de la De Ce?)? În timp, evenimente se răcesc, ticăloşii noi vor face uitate măgăriile vechi.
De la americani, bunicii noştri aşteptau altceva decât bombardarea Galaţiului, chiar în ziua Z în care Aliaţii debarcau în Normandia (de fapt, în noaptea de după bombardamentul nostru), bombele de la noi abătând atenţia hitleriştilor… „Vin americanii”, şopteau în speranţă studenţi şi ţărani mijlocaşi, aruncaţi în închisori… Măcar, după Revoluţie, relaţia cu SUA am păstrat-o constantă, lucru rar la nehotărârea noastră ancestrală. Acum, un ambasador ne aruncă, în stilul Stati, că Republica Moldova nu-i România, că n-avem trecut (!) şi viitor împreună! Păi, prima care a votat Unirea în România Mare n-a fost tocmai Basarabia? Chişinăul tocmai chemase în ajutor Armata română împotriva bandelor de ruşi bolşevizaţi, la câteva zile doar după ce o mână de gălăţeni vărsaseră sânge pentru a opri alţi 12.000 de ruşi, cu arme şi tunuri, în Bătălia Ţiglinei!
Acum, politicienii luptă. Din gură. Sinceri ori nu, cuceresc capital politic. Din opoziţie, atacă al treilea om în stat, Tăriceanu. Şi fostul preşedinte Băsescu (altfel, cunoscut pentru unionism). Peste Prut, liderul PL Mihai Ghimpu; acelaşi care justifica însă şi lacrimogenele de la Ziua Independenţei: „în alte state mai democratice îi şi împuşcă”! Diplomat la Moscova în anii ´80, şi din nou recent, apoi pe post la Kiev, Pettit o fi lovit de Sindromul Stockholm, simpatizând cu interesele agresivilor ruşi? Sau vrea să ne stârnească patriotismul obosit, enervându-ne? Ştie rusă, spaniolă, germană, chineză, româneşte (o fi convins că-i „moldoveneşte”), nu putea să ne fi confundat cu extratereştrii din fimul „Independence Day”!
