Bizonul de la Transurb este cel care nu dă doi bani pe călători, care nu-şi respectă fişa postului şi care te priveşte cu lehamite ori de câte ori "îndrăzneşti" să-l saluţi.
Bizonul de la Transurb este cel care nu are nici cea mai mică jenă sau remuşcare că stă la taclale la telefon sau "hoinăreşte" pe internet, în timp ce goneşte prin oraş cu autobuzul plin ochi de călători. Faptul că încalcă legea, înainte de toate, şi că o clipă de neatenţie ar putea provoca o tragedie nici nu are importanţă, este prea şmecher ca să i se întâmple lui. Are deprinderi pe care şi le-a tot perfecţionat, încă din vremea în care conducea hârbul ăla de maxi-taxi, cu caroseria ruginită, murdar în permanenţă şi cu uşa aia care nu se închidea prea bine; pe care, bineînţeles, nicio autoritate nu l-a văzut. Altfel, ar fi fost retras de mult de pe trasee.
Bizonul de la Transurb este cel care rânjeşte în bărbie, satisfăcut, atunci când îţi trânteşte uşile în nas, că, deh, ai alergat ca un nebun după autobuz, ţi-a lăsat impresia că te aşteaptă şi, când să pui şi tu piciorul, zâmbitor, în maşină, îţi face felul şi te lasă, dezorientat şi dezamăgit, în staţie, uitându-te lung, ca boul la poarta nouă. Ştii tu, vorba aia din popor.
Bizonul de la Transurb este ăla care nu permite persoanelor cu dizabilităţi să urce în autobuze sau care, privindu-i în ochi cu nonşalanţă când le închid uşile, îi obligă pe bătrâni să meargă distanţe bune pe jos, doar pentru că au ajuns la o venerabilă vârstă şi, singuri şi neajutoraţi, nu au posibilitatea să facă slalom prin staţie, printre cei care aşteaptă, şi să o zbughească, în două-trei secunde, în autobuz. Dacă mai au şi câteva probleme de sănătate din cauza cărora se deplasează cu dificultate, sărmanii de ei au de îndurat mult şi bine frigul sau ploaia, până când un şofer amabil şi educat le dă răgaz ori chiar o mână de ajutor, la propriu, să urce în mijloacele de transport în comun. Sunt şi domni conducători auto de calitate, care însă au de suferit de pe urma bizonilor. Şi ştiţi de ce? Pentru că este de ajuns ca oamenii să se confrunte de trei-patru ori cu mârlănia bizonului, pentru ca apoi să generalizeze (deşi nu este corect!) şi să pună eticheta: "toţi sunt la fel". Reţelele de socializare sunt pline de comentarii negative la adresa şoferilor Transurb. Din păcate, nu ştiu însă câte dintre sesizările internauților ajung să fie direcţionate şi către conducerea societăţii de transport public local.
Până zilele trecute, nu mi-a fost dat să văd un bizon veritabil al Transurb, în adevărata lui splendoare. A oprit pe strada Brăilei, în staţia din Ţiglina II, vizavi de "flori". A văzut că o bătrână făcea eforturi să urce, pe uşa din dreptul său, şi o privea fără să schiţeze vreun gest. În momentul în care o persoană aflată în staţie a cuprins de braţ femeia, pentru a o ajuta să urce, bizonul a închis uşile, a privit senin, câteva secunde, la bătrâna care-l ruga să-i deschidă şi-i făcea cu mâna, şi a pornit liniştit la drum, spre Micro 19. Bătrâna a rămas, cu ochii în lacrimi, pe trotuar, privind cum autobuzul condus de bizon se îndepărta. Scriam, dezgustată, în acea seară, pe Facebook, că rar mi-a fost dat să văd atâta nesimţire. Am sesizat, în acea seară, atât prin e-mail, cât şi telefonic conducerea Transurb şi încă aştept ca reprezentanţii societăţii să-mi spună ce măsuri au luat împotriva bizonului.
Este drept că nici călătorii nu sunt toţi educaţi, cu bun-simţ, respectuoşi, iar unii chiar merită să fie daţi jos din autobuz. După o astfel de lecţie, cred că ar învăţa, cumva obligaţi, să se comporte civilizat. La fel şi bizonii: ori învaţă să ne respecte, ori dispar! Cale de mijloc nu există.
