Când se vorbeşte despre salariile bugetarilor, toată lumea aruncă cifre la întâmplare, aproape după ureche. Şi asta pentru că nimeni nu ştie exact care sunt veniturile acestora. S-a pierdut şirul… Ba au un salariu mediu de 2200, ba de 1700, spun oficialităţile din Finanţe, la care se adaugă sporuri de tot felul, unele date, altele luate, într-o bulibăşeală tipic românească.
Conform unor hotărâri locale, de exemplu una a CL Galaţi din 2007, funcţionarii primăriei gălăţene primesc (sau primeau) o seamă de sporuri aproape fanteziste: de dispozitiv, de multiplicat, de amabilitate, de deplasare etc. Problema actuală nu este dacă aceste sporuri se mai dau sau nu, ci faptul că, legiferate fiind, ele pot fi cerute în instanţă, aşa că instituţia poate fi obligată să le dea şi de unde nu are.
Numai că răspunderea, chestie rară la noi, este a celor care le-au bătut în cuie. Şi care ar trebui să le plătească din buzunarul lor, nu al nostru. Pentru că marea majoritate a acestor sume suplimentare sunt pentru ceea ce omul în cauză este, de fapt, angajat să facă, conform pregătirii şi postului său.
Cum să fie acordate sporuri de deplasare la procesele primăriei juriştilor care apără instituţia în instanţă? Nu pentru asta sunt angajaţi? Ca să nu mai vorbim de zecile de procese în care armata de jurişti lipseşte, instituţia pierzând prin neprezentare. Şi nu cred că s-au tăiat sporurile celor în cauză.
Auditarea, de asemenea, este făcută de persoane specializate în acest sens, deci angajate conform pregătirii pentru aşa ceva. De ce ar fi sporite veniturile lor pentru… obiectul muncii?
Cât despre amabilitate, ce să mai vorbim? Dacă stai în spatele unui ghişeu opt ore, ştii clar că nu trebuie să te urci pe pereţi şi să faci crize de isterie, ci să fii amabil cu cel din faţa ta. Pentru asta ai făcut cerere de angajare.
Dar să părăsim puţin zona unei primării şi să ne referim la orice altă instituţie de stat. Portarul nu are dreptul la spor de calculator, suflătorul în trombon de asemenea, secretara nu are de ce pretinde spor de multiplicare şi inspectorii prime pentru încasări etc. Şi totuşi, le primesc, alături de prime, haine, hrană şi alte beneficii.
Fiecare face, conform fişei postului, exact ceea ce trebuie să facă. Acest lucru ar trebui să se reflecte în veniturile sale, conform grilei de salarizare, punct. În plus, nu ar trebui să se dea sporuri de conducere când cel în cauză are doi subalterni jumătate şi nu se conduce, de fapt, decât pe sine prin meandrele tranziţiei.
Moda sporurilor a venit de la nevoia de a ridica veniturile modeste ale unei categorii de oameni de care aveam şi avem nevoie. Numai că, la fel ca orice idee românească, şi aceasta a fost îmbrăţişată până la sufocare de cei care au prins drag de ea. Angajatul de la stat, beneficiar al banului public, a văzut că are de unde lua şi s-a înfruptat cât cuprinde. Cu sprijinul neprecupeţit al celor care au făcut statul pe numele lor. Şi şi-au tras, la rândul lor, sporuri şi beneficii care fac acum din slujbele la stat cele mai profitabile poziţii.
De ce credeţi că se luptă politicienii pentru putere? Ca să beneficieze ei şi ai lor de posturi călduţe, cu sporuri de scaun, şapcă şi stres pe banii contribuabililor. Vă amintiţi că anul trecut se descoperise un spor de limbă străină dat traducătorilor…
Aşadar, discuţia nu e nouă. N-am descoperit noi roata, numai o mai învârtim o dată să nu uite lumea de ea. Pentru că noi, cetăţenii, suntem cei care cotizăm la toate aceste „bacşişuri” lunare ale personalului din aparatul de stat. După dimensiunile lor, am putea trage concluzia că avem de unde.
E o vorbă care spune „nu-i prost cine cere, fraier este cel care dă”. Trageţi dumneavoastră concluziile.
