Nu sunt specialistă în economie sau finanţe şi probabil că nu voi fi niciodată, motiv pentru care în momentul în care, de pildă, vorbeşte Mugur Isărescu, mă pierd iremediabil. Dacă vorbeşte domnul Boc însă, doar mă cutremur.
Cum vă spuneam, nu sunt mare specialistă, însă înţeleg, ca tot românul de bun simţ, anumite principii. Ca de exemplu, principiul potrivit căruia dacă vrei să măreşti cheltuielile, ar trebui mai întâi să sporeşti… bugetul. Şi un alt principiu – dacă vrei să măreşti bugetul, te uiţi oleacă în jur, ca să vezi cu ce preţ vei face aşa ceva.
Vorbim despre mărirea pensiilor, doamnelor şi domnilor, o măsură care, pur şi simplu, ne-a prins, ca să spunem aşa, pe picior greşit. Asta, pe noi, cei care lucrăm, căci pe vârstnicii care primesc, lunar, talonul de pensie, anunţul i-a pus serios pe gânduri. Şi ştiţi de ce? Pentru că nu mai târziu de acum o lună se vorbea cam peste tot că, în curând, statul nu va mai avea bani de pensii, motiv pentru care… nu le va mai da.
Bun, vorbim aici de „radio şanţ”, dar totuşi, aceste temeri, traduse în bârfe la colţ de stradă, sunt reale şi reflectă coşmarurile a mii de oameni care au muncit o viaţă întreagă şi care acum se gândesc cu groază că nu vor mai primi banii ce li se cuvin!
Desigur, numai în România, unde legile se schimbă de la o zi la alta, o astfel de bârfă se poate transforma într-o isterie naţională; în alte state, în care încrederea cetăţenilor în propriul guvern este solidă, o astfel de variantă ar provocat hohote de râs… La noi însă, ţara în care Kafka s-ar fi simţit ca în propria… sală de judecată, nu mai pare ieşit din comun că ieri se punea problema că nu se pot plăti pensiile, iar astăzi că acestea se vor majora!
În condiţiile în care toată lumea ţipă că nu mai sunt bani la visteria statului, că economia nu dă semne de relansare, iar numărul angajaţilor este din ce în ce mai mic – faţă de numărul de pensionari -, premierul anunţă majorarea cu 2 la sută a pensiilor.
Adică, să înţelegem bine; vorbim de acelaşi guvern care, la începerea mandatului (adică la începutul anului) anunţa că nu sunt bani pentru a majora pensiile, aşa cum aprobase fostul guvern Tăriceanu. Cum în ianuarie nu erau bani pentru majorarea pensiilor, iar acum sunt, nu înţeleg!
Desigur, atunci nu discutam, ca acum de acordarea celei de-a doua tranşe de bani din acordul cu FMI… şi nici nu puteam spune, ca acum, că nu mai avem decât maxim două-trei luni şi gata! mergem (teoretic) la vot, pentru a ne alege din nou preşedintele ţării…
Ce am mai aflat? Că Guvernul pregăteşte şi alte măsuri, la fel de electorale, precum păstrarea nemodificată a cotei la TVA sau neimpozitarea profitului reinvestit. Bun, acestea sunt, într-adevăr, măsuri asumate în programul de guvernare, dar până acum ele nu s-au aplicat tocmai din cauză de criză. Până acum, adică până mai ieri.
Acum însă, subit, criza a dispărut, FMI ne mângâie drăgăstos pe creştet, iar tot viitorul roz ne surâde. De ce am fi îngrijoraţi sau trişti? De ce am fi nemulţumiţi, sau lipsiţi de chef să mergem, de pildă, frumos încolonaţi, la vot?…
