Să ne iertăm pe noi, să-i iubim pe ceilalţi!

Scris de Anca Spânu

Sâmbătă, 15 Aprilie 2017 00:00

Poate cea mai de preţ virtute a noastră, a oamenilor, este iertarea. Iertarea nu atât a celor care ne-au greşit vreodată, cât iertarea propriilor noastre păcate, să spunem aşa. Nimic nu e mai important, în căutarea constantă a fericirii, decât capacitatea de a-ţi ierta ţie însuţi greşelile, de a-ţi accepta neajunsurile şi de a încerca, mereu, să-ţi depăşeşti limitele. E simplu să fim iertători, când suntem fericiţi, dar mult mai greu să o facem atunci când sufletul nostru se zbate, chinuit, la marginea unei tragedii, ne spunea, mie şi altor copii, demult, într-o altă viaţă parcă, părintele Calinic, pe atunci stareţul Mănăstirii Putna. Nu ştiu dacă, la 11 ani, am înţeles cu exactitate ce voia să spună, dar acum, 30 de ani mai târziu, sper că am dobândit o parte din înţelepciunea care să mă ajute s-o fac. E important să ierţi oricând, îmi mai spunea, pe vremuri, un alt om înţelept, aparţinător de altă religie, dar tot una care propovăduia iertarea. Nu mereu putem ierta atunci când ni se greşeşte, după cum nu mereu ne iertăm pe noi atunci când călcăm strâmb faţă de noi sau faţă de cei dragi. Dar contează să o facem şi mai târziu, contează nu atât pentru persoana cealaltă, cât pentru propriul nostru suflet. Ne salvăm sufletul iertând, tot aşa cum Mântuitorul i-a iertat pe cei care se îndoiseră de el, pe cei care păcătuiseră, pe cei care îl huliseră. Dăruind iertarea, dăruim, de fapt, lumina propriului nostru suflet, lumina care ne desparte de întuneric şi de damnare. Numai cine nu greşeşte nu înţelege nevoia de iertare. Şi cine nu greşeşte? Poate singurii complet inocenţi sunt copiii şi de aceea lor suntem tentaţi să le iertăm cu uşurinţă micile greşeli. Dar noi, adulţii, ştim că, într-o competiţie de "cine aruncă primul piatra", am fi probabil la coada cozii. Şi asta nu fiindcă greşelile noastre sunt mai mari decât ale altora, ci pentru că avem tăria şi conştiinţa de a ne recunoaşte măcar nouă că noi, în primul rând, avem nevoie de iertare. În timp ce ne pregătim pentru Învierea lui Iisus, Cel care a făcut din iertare darul cel mai de preţ al umanităţii, să ne aducem aminte ce nu ne-am iertat nouă şi ce le reproşăm celor de lângă noi. Să respirăm adânc şi să iertăm, înainte de a lua lumina de la biserică. Pentru că darul ni-l facem întâi nouă şi aşa putem fi fericiţi.