Avem, probabil, una dintre cele mai stufoase legislaţii din Europa, dar unora li se pare că tot nu e de ajuns. Şi dă-i încă o lege, apoi încă una, după care o ordonanţă de urgenţă sau o hotărâre de guvern, apoi nişte completări, modificări ori adăugiri, la care musai e să pui şi normele metodologice de aplicare. Că aşa-i la noi, ca să aplici o lege, trebuie să mai scrii încă una. Şi ciclul se repetă o dată la patru ani şi, nu de puţine ori, se întâmplă ca unii să mai lase câte o lege prin sertare sau să uite că ea există.
Marea problemă în România nu este că nu am avea legislaţie, ci că, de fapt, cea existentă nu se aplică. Ori este atât de încâlcită, încât interpretările pe marginea ei sunt precum sfada înţelepţilor pe malul lacului în care... cineva a aruncat o piatră. Sau ca în bancul cu rabinul: „Şi tu ai dreptate. Şi tu ai dreptate. Şi tu...”.
Prezent zilele trecute la Galaţi, liderul BNS, Dumitru Costin, amintea faptul că multcontestata lege a salarizării unitare se „bagă” peste un domeniu în care există deja un act normativ similar, Legea 284 din 2010. O lege la care au lucrat mult timp specialişti români alături de cei europeni şi ai Băncii Mondiale şi care prevedea, într-un mod cu adevărat unitar, majorarea treptată a tuturor salariilor, an de an, până la un prag minim al decenţei, cel puţin. Credeţi că s-a respectat această lege? Corect, nu. De ce? Bună întrebare!
Este mai bună noua lege propusă de guvern decât cea veche? Deocamdată, putem spune doar că prevede lefuri mult mai mari. Este noua lege şi sustenabilă, adică poate acoperi salariile promise încă din campanie? Greu de crezut, în condiţiile în care banii care intră la buget sunt tot mai puţini lună de lună, iar partidul aflat la guvernare, majorând plafoane de impozitare şi anulând o mulţime de taxe şi impozite, pare să se comporte de parcă încasările ar fi ultima sa problemă.
Este noua lege „mai unitară” decât precedenta? Aici, clar, nu. Acelaşi Dumitru Costin spunea că noua lege şi-a propus expres să ţină medicii în ţară, mărindu-le mai întâi salariile şi apoi tăindu-le orice tip de impozit pe venit. Dar numai de ei avem nevoie în România? De profesori nu? De bibliotecari sau de sudori? De firme care să funcţioneze corect şi care să angajeze tineri absolvenţi? De lucrători pe ambulanţe ori de personal tehnic în teatre? Iar lista e lungă cu toţi cei care, în mod unitar, au fost trecuţi la categoria „restul lumii”.
