Afacerist anchetat de DNA, primit la Palatul Victoria. Trafic de influență la nivel înalt

Afacerist anchetat de DNA, primit la Palatul Victoria. Trafic de influență la nivel înalt
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Guvernul a confirmat pentru Digi24 că pe 23 septembrie a avut loc o întâlnire la Palatul Victoria între prim-ministrul Ilie Bolojan, Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui, și afaceristul Fănel Bogoș, anchetat de DNA într-un dosar de trafic de influență. Potrivit Guvernului, discuția a durat 15 minute „și nu a avut niciun fel de urmări în privința situației domnului Bogoș”.

Cazul vizează acuzațiile conform cărora Bogoș ar fi încercat să influențeze mai multe persoane - de la politicieni la foști magistrați și rezerviști din servicii - pentru a determina demiterea directorului Direcției Sanitare Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui. „Eu până acuma n-am avut probleme, dar acuma de când cu cumătrul ăsta (directorul DSVSA Vaslui - n.r), cu boul ăsta de cumătru și cu președintele, trebuie să mă duc pe... corupție la nivel înalt!”, îi spune afaceristul unui apropiat, potrivit interceptărilor intrate în posesia Digi24.

Problemele au început după ce, în 2024, la ferma avicolă deținută de Bogoș în Vaslui a fost descoperit un focar de Salmonella. Acesta a cerut despăgubiri de 13 milioane de lei, susținând că focarul nu a fost culpa societății, însă DSVSA a identificat mai multe nereguli și a refuzat aprobarea cererii. Inițial, Bogoș ar fi încercat să-și rezolve problemele prin șeful DSVSA Vaslui, folosindu-se de conexiuni politice locale.

Mihai Barbu, președintele PNL Vaslui, a fost singurul care i-a promis sprijin, încercând mai întâi să intermedieze o întâlnire cu conducerea centrală a Autorității Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, însă fără rezultat, întrucât fermele lui Bogoș „sunt cu probleme”, potrivit surselor Digi24. Barbu i-a garantat ulterior că îl va pune față în față cu premierul Bolojan.

Guvernul a confirmat că „Conform registrului de intrări la cabinetul premierului, pe 23 septembrie, dl. Mihai Barbu, președinte PNL Vaslui, a fost în audiență la prim-ministru, audiență pe care o solicitase pe chestiuni politice. Dl. Barbu a venit însoțit de dl. Fănel Bogoș”. Reprezentanții Executivului subliniază că întâlnirea „a durat aproximativ 15 minute și nu a avut niciun fel de urmări în privința situației domnului Bogoș, asupra căreia prim-ministrul nu a făcut niciun fel de aprecieri”.

Premierul arată că nu are cunoștință dacă cineva a pretins sau primit vreun folos pentru audiență și atrage atenția că încercarea de a obține întâlniri cu demnitari prin astfel de metode „atrage răspunderea celor care o fac, conform prevederilor legale și trebuie sancționată ca atare”.

Din discuțiile persoanelor apropiate lui Bogoș reiese că întâlnirea nu a adus rezultatul dorit: demiterea șefului DSVSA Vaslui. „A mers la Bolojan și a mers direct... degeaba, a mai dat un milion jumate' de euro ca să-l pună față-n față cu Bolojan și răspunsul lui Bolojan după 4 ore a fost... pe bune, prea multe bube în cap, nu mă bag! Deci știm când s-a dus în Modrogan, știm ce s-a discutat, știm tot. L-a dus la ședința de Guvern, l-a scos pe Bolojan afară”, se mai arată în interceptările procurorilor, obținute de Digi24.

Societatea lui Fănel Bogoş, Vanbet, are sediul în judeţul Vaslui, dar s-a extins de mai multă vreme şi în Galaţi, unde are trei ferme de păsări, la Buceşti, Furceni şi Movileni.

Citit 196 ori Ultima modificare Joi, 06 Noiembrie 2025 16:26

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro