Am adunat în ultima vreme întâmplări nefericite cu carul. Ba un accident cu o duzină de morţi într-un sat decimat deja de sărăcie şi nevoi, aţi reţinut că femeile din microbuzul de la Scânteia plecau la oraş după alocaţiile copiilor, singura lor sursă de venit, ba o bătaie în stradă între combatanţii din Caracal, ba o crimă pusă la cale de doi studenţi medicinişti, sau furtul banilor cu bancomat cu tot etc.
Zilnic ne sună în urechi zgomotul salvărilor care se fugăresc prin oraş în lupta cu timpul subţire dintre viaţă şi moarte, al maşinilor de pompieri care aleargă să stingă apartamente şi păduri, al vehiculelor de serviciu ale poliţiştilor porniţi să dea piept cu realitatea imediată a unei Românii care se îndepărtează tot mai mult de lege şi ordine, de normalitate şi firesc.
Într-un decor strident precum cel al ştirilor de la ora cinci, cu sângele împroşcând vizual telespectatorii de la oraşe şi sate, furturile, bătăile şi accidentele au devenit banale. Microbuzul din Folteşti, de exemplu, care a băgat în spital nuntaşii din judeţul nostru, e doar o pată de culoare fericită, n-a murit nimeni, pe obrazul vremurilor în care trăim.
Am putea spune că tot ce ne lipsea acum e scandalul cu armele din familia Băsescu. Nu, nu numai pentru că e implicat fratele preşedintelui, nici pentru că primul om al ţării ştia sau nu de firma cu pricina, ci pentru că se dovedeşte cu acte în regulă că acest gen de afaceri e încă în floare, că în România se mai scot bani în cantităţi industriale din tranzacţiile cu armament.
Un accident sângeros, care ne întoarce maţele pe dos, este, la urma urmei, o întâmplare nefericită, cauzată de neatenţia, prostia, ghinionul celor implicaţi. Un furt de bancomat, de bijuterii sau bani de la o casă de schimb valutar sau una de amanet sunt copilării faţă de jaful elegant, cu mănuşi şi costume de gală, din industria de armament.
Maeştrii afacerilor din această industrie colecţionează altfel de dezastre şi lucrează în umbra ştirilor mărunte din cotidian. Generalii care adună sume astronomice din dotările armatei române sunt profesionişti, nu ies în faţă cu una cu două. Despre un furt, o bătaie sau un accident află toată ţara în câteva minute, despre fregate, avioane şi dotări ale morţii, din care se fac averi, a fost o simplă întâmplare că am aflat.
Dacă Mircea Băsescu nu era implicat în firma de intermedieri şi alte bucurii cu armament alături de persoane cunoscute în domeniu, habar n-am fi avut la cât se ridică dezastrul financiar din domeniu, pe care îl suportăm cu toţii. Pentru că industria în cauză nu se dezvăluie muritorilor de rând, discuţiile din CSAT nu se filmează şi nu se dau la ştiri. Şi ce călător din microbuzele prăfuite ale patriei îşi poate imagina cum se scurg banii cu duiumul în mâinile unor potentaţi susţinuţi de preşedinţi, guverne şi partide, în numele unor acorduri internaţionale şi al secretului de stat care guvernează deciziile privind armata, decizii luate la cel mai înalt nivel.
Cu riscul de a greşi, spun totuşi că afacerea firmei generalilor, creată pentru a sprijini fregate sau avioane, îmi aduce aminte de scandalul flotei.
Încerc din ce în ce mai des senzaţia că cele două Românii nu se împart în bogaţii şi săracii acestui plai, ci în trăitorii unor dezastre mărunte, omeneşti şi cotidiene, despre care ştim tot şi încă ceva pe deasupra, şi creatorii unor dezastre viitoare, pitiţi în umbra puterii, a serviciilor secrete şi a conturilor uriaşe din bănci străine.
Din când în când, din greşeală, se întredeschide uşa prin care să vedem adevărul. Hoţii, accidentaţii şi bătăuşii României nu sunt, încă, suficient de mulţi pentru a acoperi, măcar la ştiri, dezastrul în care am fost aruncaţi de profesioniştii stilaţi ai afacerilor din umbra puterii.
