Cronica unui dezastru asumat

Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

Populaţia Galaţiului scade, în fiecare zi, cu peste cinci persoane. De la un an la altul, judeţul rămâne astfel cu peste 2.000 de locuitori mai puţin, adică echivalentul unei comune precum Cuca, Nămoloasa sau Corni. În ciuda faptului că suntem tot mai puţini şi mai bătrâni, autorităţile nu au nici măcar un plan de măsuri pentru stoparea sau măcar încetinirea acestui fenomen.

Chiar şi fără ajutorul datelor de mai sus, fenomenul depopulării este vizibil cu ochiul liber, cu precădere în mediul rural. În satul Pupezeni din comuna Bălăşeşti, spre exemplu, zeci de gospodării au rămas abandonate, după ce nimeni nu le-a mai luat locul bătrânilor care s-au stins. Casele aflate în paragină rivalizează, ca număr, cu gospodăriile încă locuite. Localitatea a căpătat astfel un aspect fantomatic şi dezolant, riscând ca, în doar câţiva ani, să rămână un simplu punct imaginar pe hartă. Iar în aceeaşi situaţie se află multe alte sate din judeţul Galaţi. La oraş, fenomenul depopulării este similar, însă mai greu de perceput, cel puţin pentru moment.

La nivel general, situaţia este şi mai gravă, deoarece declinului demografic i se adaugă şi plecarea multor gălăţeni la muncă peste hotare. Până la urmă, tot factorul economic este principalul răspunzător şi de rata scăzută a natalităţii în rândul familiilor din clasa de mijloc. Fără o siguranţă minimă a zilei de mâine, nu este de mirare că mulţi tineri nu se încumetă să devină părinţi.

De ce spun că acest fenomen este un dezastru? Pentru că astfel creşte şi mai mult decalajul dintre pensionari şi persoanele active. În ritmul actual, sistemul de pensii se va prăbuşi, mai degrabă mai devreme decât mai târziu. În acelaşi timp, şi presiunea pusă pe sistemul socio-medical este în continuă creştere, deoarece o populaţie îmbătrânită înseamnă o nevoie crescută de servicii medicale.

De ce cred că este un dezastru asumat? Pentru că, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă, paşii făcuţi, în ultimii 27 de ani, de stat, pentru încurajarea natalităţii, au fost timizi, în cel mai bun caz. Ne furăm astfel singuri căciula, până ce nu va mai rămâne nimic de furat.

Citit 2328 ori Ultima modificare Luni, 14 August 2017 15:33

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.