Cât crezi că valorează o viaţă de om

Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Corupţia din sistemul medical românesc este la cote atât de mari, încât uneori explodează. Este şi cazul proaspătului scandal de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), unde sume de milioane de euro, destinate îngrijirii la domiciliu a pacienţilor, au ajuns în buzunarele unui afacerişti şi în cele ale persoanelor din conducerea instituţiei.

Chiar dacă ticăloşia a fost dată la iveală de anchetatori, hoţia din sistem este atât de des întâlnită încât am mai avea nevoie de cel puţin încă o armată de procurori pentru a deschide cât de cât braţele caracatiţei.

Dincolo de gravitatea în sine a cazului şi de faptul că, mai mult ca sigur, pacienţi care aveau dreptul la respectivele îngrijiri au fost lăsaţi să moară cu zile, corupţia de la CNAS ne arată cum funcţionează mecanismele care au transformat în criminal un sistem destinat, culmea, salvării de vieţi. Astfel, din ancheta procurorilor reiese limpede că hoţia este prezentă de la un cap al lanţului la altul: asistenţi şi medici din spitale, reprezentanţi ai firmelor medicale şi persoane din conducerea CNAS au complotat în cel mai pur stil mafiot, pentru a fura dintr-un sistem şi aşa sărac peste 13 milioane de euro. Totul, în timp ce în Galaţi (la fel ca şi în restul ţării, de altfel) există liste de aşteptare cu pacienţi tocmai pentru îngrijiri la domiciliu.

Spre exemplu, două reprezentante ale unor firme au fost interceptate de procurori în timp ce discutau cum pot face rost de pacienţi fictivi. Pentru câteva sute de lei date în plic unor medici şi asistente din spitale, zeci de dosare fictive ale unor pacienţi ajungeau în posesia firmelor în cauză. Apoi, dosarele ajungeau la CNAS, unde primeau aprobare şi finanţare pe bandă rulantă, în detrimentul dosarelor bolnavilor care chiar aveau nevoie de respectivele servicii. Dintr-o convorbire telefonică reiese clar că o asistentă ar fi primit câte 100 de lei pentru fiecare pacient pe care îl livra către firmă.

Culmea, dosarele respective erau fabricate chiar cu ajutorul cardului de sănătate, instrument pentru care s-au plătit bani grei tocmai pentru a reduce corupţia din Sănătate. Vedem astfel că, la aproape doi ani de la tragedia din Colectiv, sloganul "Corupţia ucide!" rămâne mai actual ca oricând.

Citit 1845 ori Ultima modificare Joi, 07 Septembrie 2017 19:28

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.