Roxana Artene Penciu
Încep evaluările naţionale
Luni, 03 Mai 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Abia s-a terminat proba de competenţe digitale pentru viitorii absolvenţi de liceu şi vor intra în focuri şi elevii claselor a VIII-a. Marţi ei vor susţine prima teză din cadrul evaluărilor naţionale, cea la limba şi literatura română. Săptămâna viitoare, pe 12 mai vor da proba la matematică. Elevii care din motive întemeiate nu vor putea susţine tezele pe 4 mai sau 12 mai, vor putea participa la o sesiune specială: pe 25 mai – limba şi literatura română şi pe 2 iunie ...
„Aş vrea să vizitez toate muzeele lumii”
Luni, 03 Mai 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Tânăra Oana Năstăsache a uimit juriul prin lucrările sale care au ceva special şi a primit un premiu de excelenţă la Concursul „Camil Ressu” * „Nu prea am participat la concursuri şi olimpiade pentru că nu am vrut să-mi pierd lucrările. De obicei trimiţi tablourile şi nu le mai primeşti înapoi”, îmi mărturiseşte Oana Năstăsache (FOTO 1), grijulie ca o mamă, privindu-şi cu drag cele două lucrări care i-au adus premiul I la pictură şi un premiu de excelenţă ...
Crema premiilor la concursul „Camil Ressu”, obţinută de gălăţeni
Sâmbătă, 01 Mai 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* 9 premii I şi un premiu de excelenţă pentru „Cuclin” * Câţi elevi au şansa să expună încă din gimnaziu pe simezele unui muzeu serios de artă contemporană? Iată că minunea aceasta se întâmplă de ani buni la Galaţi. Toţi participanţii la Concursul „Camil Ressu” organizat de Liceul de Artă „D. Cuclin” au avut şansa să le fie expuse lucrările la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi. Acesta este şi motivul pentru care juriul a avut de departajat în jur de 400 d ...
Regal muzical pentru toţi la Festivalul „ Leonard”
Sâmbătă, 01 Mai 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Pentru prima dată la Galaţi - Teatrul „Constantin Tănase” şi Teatrul de Operă şi Balet din Kiev *Divertisment, concerte simfonice, balet, opere, revistă, chiar şi un spectacol de teatru – sunt diversele genuri de spectacole, pe gustul tuturor gălăţenilor, din Festivalul Internaţional „Leonard” ce se va desfăşura în perioada 12-30 mai. În condiţii de criză, festivalul de anul acesta pare să fie mai diversificat şi să prilejuiască publicului întâlniri cu echip ...
Simona Soare (Germania) - Poeme de linii şi culoare
Sâmbătă, 01 Mai 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi promovează în continuare arta românilor din diaspora * După Alexandru Paraschiv (Franţa) şi Anca Mureşan (Dusseldorf, Germania) a venit rândul Simonei Soare, cu atât mai mult cu cât artista este gălăţeancă, absolventă a Liceului de Artă „D. Cuclin”, deşi acum s-a stabilit la Berlin, Germania. Pentru că în acelaşi timp trebuia să se afle în Norvegia, la un „performance” proiectat să se desfăşoare în tandem cu o altă art ...
Ultima zi la competenţele digitale
Vineri, 30 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Ultimele patru licee au dat ieri testele la proba de competenţe digitale. „Pentru comisiile de organizare a fost un examen lung de zece zile şi foarte obositor. Pentru elevi a fost uşor. Le-au fost testate doar competenţele minime”. „Ne bucurăm că nu am avut incidente neplăcute pe toată perioada. Am trimis încă de la început adrese la toate societăţile de cablu şi energie electrică şi le-am cerut să ne ajute pe toată perioada”. „Spre deosebire de alte judeţe, unde au ...
Concursul „Camil Ressu”
Vineri, 30 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Liceul de Artă „D. Cuclin” şi Muzeul de Artă Vizuală vor organiza astăzi, începând cu ora 13.00, vernisajul expoziţiei care va cuprinde lucrările elevilor participanţi la Concursul de pictură „Camil Ressu”, ajuns la a XV-a ediţie. „Sunt sute de lucrări de la aproape toate liceele de artă din ţară, semn că această competiţie, pe care o organizăm anual, a devenit deja tradiţie”. „Pe lângă premiile pe care le dăm, elevii au şansa să-şi vadă lucrările expus ...
Concurs de teatru în limba engleză
Vineri, 30 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
Şcoala Nr. 29 şi Şcoala Nr. 11 vor organiza şi anul acesta Concursul de teatru în limba engleză destinat elevilor de la şcolile primare şi gimnaziale cu vârste cuprinse între 9-15 ani. Tema propusă pentru aceasta ediţie a concursului este: „School Life”. Fiecare trupă de teatru înscrisă în concurs trebuie să pregătească şi un afiş (coală duplex) care să ofere informaţii despre piesă (actori, autor/regizor, etc). Înscrierea se face prin email la adresa Această adres ...
Tudor Gheorghe, la Galaţi pe 29 mai
Vineri, 30 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Pe data de 29 mai, Tudor Gheorghe îi va răsfăţa pe gălăţenii iubitori de frumos cu un nou spectacol. “Chemarea păsării de acasă” va cuprinde opere însemnate ale poetului şi prozatorului Mircea Micu, ale cărui volume, tipărite înainte de Revoluţie, precum şi cele de după, au cunoscut o largă audienţă în rândul cititorilor, fiind publicate într-un tiraj de peste un milion de exemplare.După “Stagiunea permanentelor frumuseţi”, ce s-a bucurat de succes, Tudor Gheorg ...
Piticii fac opere de artă
Joi, 29 Aprilie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
Printr-un parteneriat cu Complexul Muzeal din Roman, copiii de la Grădiniţa Nr. 9 din Galaţi vor învăţa, astăzi şi vineri, despre importanţa muzeelor, a operelor de artă şi despre cât de greu este să restaurezi o lucrare de valoare. După ce le va fi prezentat un film cu etapele restaurării, vor avea liber la creaţie: zahărul, nuca de cocos, orezul, bucăţile de material textil vor fi transfigurate artistic de micii iubitori de frumos. Pe data de 18 mai, de Ziua internaţion ...