Victor Cilincă

Victor Cilincă

Academia nu s-a răzgândit! Împotriva exploatării de la Roşia Montană

Luni, 01 August 2011 03:00 | Publicat în MAGAZIN
* „Aur pentru ei, cianură pentru noi” * Prof. dr.  Constantin Ionescu Târgovişte (FOTO), membru corespondent al Academiei Române, a contestat vineri la Galaţi ştirea recentă conform căreia Academia ar fi căzut până la urmă de acord în privinţa proiectului exploatării aurifere de la Roşia Montană.  „Cu câteva zile în urmă am auzit şi eu la televiziune că unii membri ai Academiei Române şi-ar fi dat în fine avizul pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. ...

QUERMESSA (53) - Chermeza sângelui

Sâmbătă, 30 Iulie 2011 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă n-ar fi avut în faţă o navă scufundată care plutea, maurii ar fi sărit pur şi simplu la atac. Obişnuiţi însă a se căţăra, cu iataganul în dinţi, pe bordurile europene înalte, nu le era la îndemână să scoboare pe acea insulă de lemn care părea o capcană aşteptâdu-i doar să-i tragă la fund. Ahmet, reysul navei, le făcu semn oamenilor din echipaj să fie cu mare băgare de seamă. Al-Kirmizi, „Cel Roşu”, se aplecă însă peste copastia mică, cu ochii largi. ...

6,19 milioane de lei pentru autospeciale de pompieri şi ambulanţe SMURD

Joi, 28 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* „Este cel mai mare proiect care se derulează la nivelul regiunii!”, a punctat preşedintele Eugen Chebac * Mai multe autospeciale performante pentru stingerea incendiilor şi descarcerare, dar şi câteva ambulanţe vor fi achiziţionate foarte curând printr-un proiect regional mare, am aflat ieri dintr-o conferinţa de presă organizată la sediul Consiliului Judeţului (CJ) şi susţinută de preşedintele CJ Eugen Chebac, col. dr. Ion Pleşu, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de ...

Finanţare de peste 50 de milioane de lei pentru echipamente destinate situaţiilor de urgenţă

Miercuri, 27 Iulie 2011 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, din care face parte şi judeţul nostru,  urmează să fie achiziţionate, graţie Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, un număr de 63 de echipamente specifice preîntâmpinării şi combaterii situaţiilor de urgenţă: ·    18 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare; ·    18 autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate medie; ·    1 autospecială pentru intervenţii la accidente colective şi ...

Protecţie fără taxă!

Miercuri, 27 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu poţi decât să fluieri a pagubă când vezi cum cazuri precum cel al fiilor primarului din Deta, ăia care au tăiat cu sabia mai mulţi inşi cărora le-ar fi pretins mai întâi taxă de protecţie sunt luate drept excepţii! Iată, deja, şi la Iaşi interlopii dintr-un clan de seamă, cu isprăvi violente în ţară şi în străinătate, au aruncat cockteiluri Molotov în curtea unui om de afaceri, omul fiind acasă! Motivul? Omul de afaceri era considerat turnător de către interlopi ...

„Carol Davila” a luat tot la Olimpiada naţională!

Miercuri, 27 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Nouă participanţi gălăţeni,  nouă câştigători * La ediţia jubiliară a Olimpiadei şcolilor postliceale – faza naţională, desfăşurată sâmbătă la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Costeşti, jud. Vâlcea – Şcoala sanitară postliceală „Carol Davila” din Galaţi a atins o performanţă de zile mari: toţi participanţii gălăţeni la competiţie  s-au întors  cu lauri! Mai mult, gălăţenii au „curăţat” toate premiile I, II şi III, lăsându ...

„Daţi un leu pentru pensionarii săraci!”

Marți, 26 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Apel la ajutor lansat de CARP Galaţi * Cei mai săraci, cu inimă mai bogată! * Preşedintele Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Galaţi, prof. Ionel  Hâncu (FOTO), a făcut un apel către agenţii economici, oamenii de afaceri, parlamentari, gălăţenii cu dare de mână şi dare de suflet să-i ajute cu sume oricât de mici pe pensionarii săraci, prin contribuţia la un fond de binefacere. Afiliată, alături de alte 139 de CARP-uri, la Federaţia Naţională „Omenia” ...

Lucian Bute – Diplomă de excelenţă la Galaţi

Marți, 26 Iulie 2011 03:00 | Publicat în SPORT
Faimosul pugilist gălăţean Lucian Bute (FOTO) va fi joi la prânz oaspetele Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi. Motivul: în plenul şedinţei CJ, campionul mondial născut la Pechea va primi din partea Consiliului, în cadru festiv, o diplomă de excelenţă.Campionul este aşteptat încă de miercuri la Galaţi, unde are programată o întâlnire cu preşedintele CJ Eugen Chebac, aflăm din surse ale Consiliului. ...

Chinezi afumaţi

Luni, 25 Iulie 2011 03:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu-i film american „tare” care să nu aibă şi nişte descinderi printr-un China Town! Acolo, când se trage cu pistolul, se fac arestări, peste două ore reîncep jocurile de noroc, se redeschid magazinele cu chinezării, de bijuterii, de dame de companie, de ikebana, de origami, de aparate de fotografiat etc. Concluzia poliţiştilor obosiţi de carieră este mai întotdeauna aceeaşi: s-au omorât mafioţii ei între ei, lumea a rămas mai bună! Nimeni altcineva nu a avut de suferit! L ...

QUERMESSA (52) - Praf de puşcă şi pilaf

Sâmbătă, 23 Iulie 2011 03:00 | Publicat în MAGAZIN
Maldito ştia ce trebuie să facă: înfundă repede, cu praf de puşcă, până la refuz, tunul-ancoră şi mai căuta bucăţi de fier pe care le aruncă în buza balimezului. Când tunul, prea-plin, va crăpa, corabia lor se va duce pe dată la fund, aducându-le o moarte mai dulce decât din mâinile piraţilor mauri. Dar Maldito va aştepta până în ultima clipă să pună foc: mai era timp să ucidă câţiva necredincioşi... Sălbatecul matroz încărcă şi arhebuza şi espignola şi ...
Pagina 497 din 499