
Remus Basalic
Echipamentul lui David Popovici a adunat donații de peste 40.000 de euro
Joi, 25 August 2022 16:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Echipamentul dublului campion mondial şi european de înot David Popovici, scos la licitaţie în cadrul unei acţiuni caritabile, a adunat în mai puţin de o lună donaţii de peste 40.000 de euro, potrivit unui comunicat de presă. Banii vor merge către Florentina Filipovici, fostă vicecampioană mondială de junioare la canotaj, care se luptă cu o boală grea şi nu are unde să locuiască împreună cu cei trei copii ai săi, care au între patru şi opt ani.
Campania demarată de Hop ...
Criminal periculos, prins în București
Joi, 25 August 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un bărbat acuzat în Republica Moldova de săvârşirea unei crime cu cruzime a fost depistat în trafic de poliţişti pe un bulevard din Sectorul 6 al Capitalei, el fiind arestat în vederea extrădării. Poliţia Capitalei a anunţat că, miercuri, în jurul miezului nopţii, agenţii de la Secţia 21 au depistat în trafic, pe un bulevard din Sectorul 6, un autoturism înmatriculat într-o altă ţară, care le-a atras atenţia.Verificările au arătat că pe numele acestuia există un mand ...
A adus în țară mii de pachete de țigări
Joi, 25 August 2022 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Poliţiştii de frontieră anunţă cea mai mare captură de ţigări de contrabandă descoperită în bagajele unui călător pe Aeroportul ”Henri Coandă”. Autoritățile au găsit, în bagajele unui bărbat, aproximativ 4.000 de pachete cu ţigări cumpărate din duty free şi pe care acesta încerca să le introducă în România fără să le declare autorităţilor vamale. Ţigările au fost reţinute de către autorităţi, iar bărbatul este cercetat pentru contrabandă. Persoana în ...
Zeci de mii de kilograme de deşeuri, arse ilegal
Joi, 25 August 2022 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, joi, după controlul pe care l-a făcut, împreună cu Garda de Mediu, la Bolintin Vale, că zeci de mii de kilograme de deşeuri au fost arse ilegal aici, iar pentru arderea deşeurilor se va deschide dosar penal, pedeapsa fiind între trei şi cinci ani. Ministrul şi-a exprimat speranţa ca cei care s-au specializat în aceste activităţi să intre pe calea legalităţii şi să-şi autorizeze activitatea. ”În momentul de faţă, în această ...
Primul caz de West-Nile confirmat în județul Galați
Miercuri, 24 August 2022 19:00 | Publicat în SĂNĂTATE
O femeie în vârstă de 52 de ani este primul pacient din județul Galați diagnosticat cu infecție West-Nile, în acest an. În România, până acum, au fost confirmate șapte astfel de cazuri. Virusul West-Nile este transmis prin înțepătură de țânțar și poate cauza forme grave de boală, unele putând duce chiar la decesul pacientului. Pentru că încă nu există vaccin împotriva acestei boli, prevenția rămâne singura modalitate de protecție.
Starea de sănătate a gălățen ...
Este criză de donatori de sânge în Galați. Cum puteți ajuta
Miercuri, 24 August 2022 22:00 | Publicat în APEL UMANITAR
Din ce în ce mai puțini gălățeni merg să doneze sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sangvină (CRTS) Galați. Astfel, tratamentul unora dintre pacienții internați în spitale este îngreunat, fapt ce le poate pune în pericol viața. Din sângele prelevat de la o singură persoană pot fi salvate până la trei vieți. Donarea nu este dureroasă și are beneficii multiple pentru sănătate.
În ultimele zile, numărul gălățenilor veniți să doneze sânge la CRTS Galați a scăz ...
Xiaomi lansează MIX Fold 2
Duminică, 21 August 2022 13:30 | Publicat în LUMEA IT
Xiaomi pare că este în ofensivă pe piața de smartphone-uri cu ecran pliabil, noul Xiaomi MIX Fold 2 având ținta în direcția publicului interesat în special de noul Galaxy Z Fold4 de la Samsung. Acesta nu este doar un model comparabil în performanță brută, însă vine cu un corp mai compact, cu o baterie mai mare, cu încărcare mai rapidă și chiar și cu un preț mai mic.
Noul MIX Fold 2 de la Xiaomi este foarte similar cu ceea ce vedem la Samsung Galaxy Z Fold4, folosind multe ...
ASUS anunţă lansarea lui Zenbook 17 Fold OLED
Sâmbătă, 20 August 2022 15:00 | Publicat în LUMEA IT
ASUS va dezvălui preţurile şi disponibilitatea laptopului cu ecran OLED pliabil de 17,3 inchi, ce va fi disponibil pentru testări „hands-on” alături de cele mai recente produse în standul expoziţional ASUS, de la IFA Berlin 2022.
ASUS a anunţat evenimentul virtual de lansare a laptopului Zenbook 17 Fold OLED (UX9702). Laptopul prezentat iniţial la CES 2022 este acum pregătit pentru lansarea generală. Calendarul va fi detaliat în cadrul evenimentului virtual programat pe 31 a ...
Facebook Messenger va cripta toate conversaţiile
Sâmbătă, 20 August 2022 03:00 | Publicat în LUMEA IT
Meta a început să testeze criptarea end-to-end pentru serviciul Messenger şi plănuieşte să lanseze această facilitate pentru toţi utilizatorii în cursul anului viitor.
Messenger, a doua aplicaţie de chat deţinută de Meta, alături de WhatsApp, oferă, de la începutul acestui an, opţiunea criptării conversaţiilor. Aceasta, însă, nu poate fi folosită decât punctual, la comanda utilizatorului, pentru anumite conversaţii. Abordarea actuală face ca doar un mic număr de utiliza ...
„Joker 2” va avea un buget generos
Sâmbătă, 20 August 2022 18:00 | Publicat în MAGAZIN
Dacă i-am întreba pe fani care ar fi așteptările lor pentru un sequel la ”Joker” (2019), majoritatea nu ar vorbi despre un musical. Totuși, totul indică faptul că filmul ar fi putea aparține acestui gen, notează Cinemagia.
După ce ”Batgirl” a fost anulat, Warner Bros. Discovery și DC se află într-o perioadă de reconstrucție și speră să poată crea un „plan de zece ani” similar cu cel al studiourilor Marvel, scrie movieweb.com.
Totuși, un film ”Joker: Folie à ...