Fasole cu ciolan sau vin fiert pe pârtie, de Ziua Națională
Marți, 05 Decembrie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ziua de 1 Decembrie a fost motiv de petrecere pentru fiecare dintre copiii țării, fie ei acasă sau în diaspora, liberi sau la serviciu. Unii au serbat cu fasole cu ciolan, conform tradiției, alții cu vin fiert și cu urări de ”La mulți ani”, iar alții nu au serbat deloc. Aceștia din urmă au profitat de faptul că Ziua Națională a adus cu sine alte trei zile libere și au ales să plece la munte, la schi, convinși fiind că manifestările dedicate Unirii nu au nimic interesant ...
Dincolo de a fi un simplu topos al cunoștințelor, Școala Gimnazială "Ștefan cel Mare" (Nr. 13) din Galaţi își dorește să devină pentru elevi un spațiu în care se proiectează inedite experiențe de învățare, menite să formeze acele valori etice și estetice atât de necesare discipolilor.Marți, 28 noiembrie, întreaga "suflare" 13 s-a reunit pentru a serba Unirea. Bunicii, părinții, elevii și dascălii, în port tradițional, au simțit și au trăit "Marea Înfăptuire". P ...
Mijloacele de transport în comun, gătite cu stegulețe
Vineri, 01 Decembrie 2023 22:40 | Publicat în Regional
Chiar dacă adesea ajung mai târziu în stații - din cauza traficului aglomerat sau deviat - mijloacele de transport în comun ale societății Transurb au un aer sărbătoresc. În cinstea Zilei Naționale a României, au fost gătite cu stegulețe tricolore, la fel ca anul trecut.
Mai mult, pe pagina de Facebook a companiei publice de transport a fost postat, în dimineața zilei de 1 Decembrie, un film de prezentare a tot ceea ce înseamnă activitatea de transport public local. "Acordați ...
Defilarea de Ziua României de la "Potcoava de Aur", pe placul gălăţenilor (FOTO și VIDEO)
Vineri, 01 Decembrie 2023 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Parada dedicată zilei de 1 Decembrie s-a desfășurat cu fast și la Galați. Deși evenimentul și sărbătorile de Sf. Andrei au făcut ca traficul cu mijloacele de transport proprii sau cu cele în comun să se desfăşoare pe rute ocolitoare, locuitorii oraşului s-au descurcat cum au putut, astfel că, vineri, în jurul prânzului, cu o oră înainte de sosirea oficialităților, trotuarul de la Potcoava de Aur era deja plin de oameni.
...
Cuprinși de febra singurei zile din an în care cu toții ne declarăm mândri că suntem români chiar dacă, de exemplu, vacanțele în România "ne put" și alegem tot mai des străinătatea, câteva știri au trecut neobservate, în umbra Zilei Naționale. Astfel, o mare parte dintre români s-ar putea trezi că iau mai puțini bani în mână, chiar din prima lună a anului 2024. Vorbim despre cei aproximativ 1,5 milioane de angajați care muncesc pe salariul minim pe economie. Venitul lor ...
Marea Unire, "unicul program de țară" înfăptuit
Vineri, 01 Decembrie 2023 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a declarat că Ziua Naţională trebuie să fie un prilej de bucurie, de mândrie şi, mai ales, de demnitate, iar Unirea de la 1918 reprezintă "unicul program de ţară pe care l-am făcut şi l-am şi înfăptuit". "Odată cu 1 Decembrie, noi sărbătorim finalizarea unui proces şi ne gândim şi la 27 martie/9 aprilie - Unirea Basarabiei şi şi la 15/28 noiembrie - Unirea Bucovinei. Toate la un loc au căpătat acest corolar extraordinar la ...
Peste 2.400 de militari au participat la parada de la Arcul de Triumf
Vineri, 01 Decembrie 2023 17:03 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ceremonie de Ziua Națională. Defilare
Peste 2.400 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au participat, vineri, la parada militară organizată în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale a României.
La parada militară, care a avut loc începând cu ora 11 ...
Motorul de căutare Google a marcat Ziua Naţională a României cu un doodle special dedicat Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Pe imaginea de start a motorului de căutare flutură drapelul României, încadrat într-un medalion în care predomină culorile roşu, galben şi albastru, iar în fundal se vede cerul. La un click pe imagine, aceasta se deschide şi apar artificii în culorile drapelului. În ultimii ani, Google a marcat Ziua Naţională a României prin logouri speciale, dar şi ...
Casa de Cultură, Protoieria, Primăria și Consiliul Local Tecuci organizează vineri, 1 decembrie 2023, de la ora 15.30, un spectacol dedicat Zilei Naționale a României. Pe scenă vor evolua copiii de la clasa de canto a Casei de Cultură Tecuci și Corala preoților din Protoieria Tecuci. Evenimentul va avea loc la Sala "Ion Petrovici" a Casei de Cultură din Tecuci, din strada 1 Decembrie 1918 nr. 62. Intrarea este liberă. ...
"Țara mea", de Mine Însuți
Vineri, 01 Decembrie 2023 08:38 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
E ziua ei, a României. Încă se ține bine. Țara, de ea fac vorbire scrisă. Aș vorbi eu chiar și 3 minute, precum moara hodorogită despre România, dar nu mă pricep la slovele festive. Bașca n-aș vrea să creadă Iohannis sau epigonii săi că-ncerc să-i fac concurență retorică și oratorică neloială. Păi, unde ne trezim aicea, la Dubai, în safari, sau în târgul în care "se râde" precupeața care vinde simțul ridicolului la suprapreț?! Pe asta am auzit-o la noi, în piaț ...