Tânără de excepţie, susţinută de săteni să facă o facultate

Tânără de excepţie, susţinută de săteni să facă o facultate
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Valentina Costin este unul dintre tinerii care se poate lăuda că a avut parte de susţinere, dar şi că se numără printre cei care se încadrează zicalei potrivit căreia "norocul şi-l face omul şi cu mâna lui". Deşi provine dintr-o familie dezorganizată, a avut atâta dorinţă să-şi croiască un drum frumos în viaţă încât a convins mai mulţi oameni să investească în visurile ei.

Născută într-o familie din Valea Mărului, a cărei prioritate nu a fost educaţia copiilor, Valentina a reuşit să impresioneze de mică prin ambiţia şi efortul depus la învăţătură, dar şi prin bunul ei simţ, calităţi care au făcut-o iubită de cei din jur. Aşa a ajuns să se bucure de sprijinul comunităţii, care a susţinut-o şi moral, dar şi financiar. O parte din norocul ei se numeşte Virgil Doca Vălmăreanu, nimeni altul decât primarul comunei, care, anual, a decis s-o ajute cu o sumă de bani de la Primărie, pentru continuarea studiilor la cea mai bună instituţie de învăţământ din Galaţi - Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", unde fata a intrat fără probleme, având o medie generală în gimnaziu de 9,75 şi o medie de 9,80 la Evaluarea Naţională (9,60 la  Limba română şi 10 - la Matematică).

"Am ajutat-o şi cu bani de la Primărie, dar au mai fost şi alţii care s-au oferit s-o susţină, vălmăreni care au crezut în potenţialul ei. Fata a învăţat foarte bine, iar acum este studentă la Facultatea de Medicină şi Stomatologie din Tg. Mureş. În continuare se bucură, pentru a-şi termina studiile, de sprijinul celor care au susţinut-o şi până acum", spune edilul de la Valea Mărului.

Pe listele examenului de Bacalaureat, în dreptul Valentinei Costin scrie media 9,23, din 9,40 la Limba română, 9,00 la Matematică şi 9,30 la Anatomie.

Cu toate acestea, tânăra, plină de modestie, susţine că nu a făcut mare lucru: "Sunt foarte mulţi oameni cărora le sunt recunoscătoare: domnului primar, dirigintei din gimnaziu - Narcisa Mitruţ, doamnei directoare Elena Sîrghi, doamnei secretare de la Primărie - Luminiţa  Lupu, domnului diriginte din liceu - Corneliu Goldu. Şi alţii. De la ei am primit sprijin financiar, dar şi încredere să-mi pot croi un drum al meu. Pentru toate aceste lucruri sunt foarte recunoscătoare şi nici nu se pune problema să nu muncesc, să-mi ratez această şansă nesperată care mi-a fost oferită", spune Valentina.

Nu este singurul copil din Valea Mărului care a primit un asemenea ajutor nemaipomenit. Primarul povesteşte şi de un băiat muncitor care ar fi renunţat la studii, dacă nu s-ar fi implicat comunitatea să-l ajute: "Nu putea să se înscrie la liceu, pentru că nu avea nici măcar buletin făcut. Am mers la Galaţi, am căutat-o pe mama lui, i-am făcut buletin. A mers la Liceul de Marină. A fost tot timpul printre cei mai buni din an. A fost selectat să facă practică şi în Olanda. Acum este la banii lui şi este foarte mulţumit şi fericit. Era păcat de el să se fi pierdut", mai povesteşte Virgil Doca Vălmăreanu.

Citit 11363 ori Ultima modificare Joi, 12 Aprilie 2018 00:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.