A învins forţa de inerţie a învăţământului românesc. Profesorul care se joacă cu avioane de hârtie la clasă

A învins forţa de inerţie a învăţământului românesc. Profesorul care se joacă cu avioane de hârtie la clasă
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Cu toţii ne aducem aminte ce tragedie era când erai prins aruncând cu avioane de hârtie în timpul orelor! Dacă v-aş spune că profesorul de fizică Dan Voiculescu, de la Colegiul Naţional "Costache Negri", îşi încurajează elevii să-şi zburătăcească avioanele prin clasă, m-aţi crede? Mai mult decât atât, au un lansator cu care se joacă în timpul orelor. Şi mai mult decât atât, elevii rămân cu drag să se joace de-a fizica şi după cursuri.

Îl  găsesc pe profesorul Dan Voiculescu, în pauză, în laboratorul de fizică, printre tot  felul de jucării făcute din cele mai neaşteptate materiale şi obiecte: bucăţi de lemn, sticle de plastic, tuburi, seringi, elice, baterii, cabluri, carton, benzi izolatoare care se pun la geam, coşuri de pâine din inox. Un adevărat Turn Babel, pentru profanii care vin ca mine, din afară. Pentru elevii şi profesorul de la CNCN toate acestea au un sens: acela al multelor ore de muncă şi frământare a minţii pentru găsirea celor mai bune soluţii, dar al descoperirii că şcoala te poate inspira şi ajuta să  înţelegi mult mai bine lumea în care trăieşti.

"E dureros să vezi cum copiii noştri ştiu o grămadă de teorie, dar nu se descurcă să o aplice în practică. Nu asociază noţiunile de fizică cu viaţa de zi cu zi. În aceste condiţii, e normal ca fizica să devină o corvoadă pentru ei. Şi e păcat ca o aşa disciplină, care e atât de utilă în viaţa de zi cu zi, să fie privită chiorâş, pentru că e o înşiruire de formule şi teorie", spune profesorul Dan Voiculescu. Îşi aminteşte că, pe la începutul carierei, în urmă cu aproape 30 de ani, şi-a provocat elevii să-i spună ce activităţi zilnice, care au legătură cu fizica, fac. A fost surprins de tăcerea de mormânt care s-a lăsat în clasă. Atunci a înţeles că mai mult decât orice, elevii din România au nevoie de o alfabetizare ştiinţifică.

"Am decis ca, în afară de experimentele pe care le facem în cadrul orelor, să-i pun pe ei să construiască ceva cu mintea şi mâinile lor. În fiecare semestru, ei lucrează la câte un proiect experimental în care ei trebuie să aplice noţiuni din materia parcursă. Aşa m-am trezit cu tot soiul de idei interesante şi chiar amuzante. Mi-au făcut fie diverse instalaţii care aplică principii de fizică sau aplicaţii pe telefon sau pe calculator", povesteşte profesorul de la CNCN.

"Înainte de orice, gândeşte!"

Nu este uşor să-i convingă pe toţi să meşterească. Pentru unii, iniţial, e o corvoadă proiectul. Minţile inventive s-au prins repede în joc. Însă şi cei reticenţi s-au dat pe brazdă, când au văzut ce simplu, ce distractiv şi ce interesant poate fi să participi la o asemenea sesiune de demonstraţii practice. Inspiraţi de colegii lor, au venit şi ei cu idei la următoarele prezentări.

"Cea mai mare bucurie a mea a fost să-i văd că vin cu plăcere la orele de fizică. Nu mai apar ca mielul la tăiere pentru că nu ştiu teoria şi nu o înţeleg şi nici nu înţeleg de ce trebuie s-o înţeleagă!", mă lămureşte profesorul, în timp ce-şi primeşte elevii. Clasa a XII-a, matematică informatică. Peste câteva zile, dau bacalaureatul. Intră radioşi, ca la ei acasă. Cu unii profesorul glumeşte, aşa, ca de bun venit. Chicoteli şi aer de familiaritate, pentru că toate orele de fizică au ţesut o istorie între omul, care n-a prea stat dincolo de catedră, decât când a folosit priza pentru experimente, şi elevii care vor pleca cu o mulţime de lucruri menite să-i ajute pe mai târziu.   

"Am mulţi elevi plecaţi la Politehnică, sau în alte domenii şi trec pe la mine să-mi mulţumească şi să-mi povestească ce bine le-au prins aceste proiecte", spune profesorul  care ridică apoi din grămada de obiecte aşezate pe ultima bancă o cutie de lemn cu două găuri rotunde şi o aşază în faţa  unui elev.

"Ştefan, arată-ne cum funcţionează!", vine indemnul. Elevul se execută conştiincios. Şi în timp ce mă pregătesc sufleteşte că n-o să pricep cine ştie ce explicaţii savante, Ştefan scoate telefonul din buzunar, butonează după o melodie, apoi pune telefonul deasupra cutiei de lemn. Ca prin farmec, sunetul amplificat începe să se audă în toată sala. O boxă din lemn! Are dreptate cel care a spus că lucrurile geniale sunt simple. Sub difuzorul  telefonului instalat în cutia de lemn, Ştefan îmi arată o fantă, care se continuă în interior cu două tunele sculptate în lemn, care duc la cele două scobituri externe, ca nişte ochi cât cepele. Prin tunelele acelea ascunse se propagă sunetul care e apoi amplificat în cele două scobituri. Boxa, care funcţionează fără curent electric, are inscripţionat pe ea un mesaj: "Înainte de orice, ascultă!"

Pentru că pricepe mirarea din ochii mei, Ştefan îmi explică: "E o parafrazare a devizei domnului profesor, care ne cere ca, la fiecare oră, să scriem pe tablă "Înainte de orice, gândeşte!".

Concurs de lansat avioane

Acum nu mai scrisese nimeni deviza, dar nici nu mai era nevoie, pentru că, după patru ani în care s-au tot jucat, "rotiţele" din creierele lor se mişcă natural.

Din bucăţile de lemn pe care le-a decupat la confecţionarea boxei, Ştefan a inventat o jucărie pentru colegii mai mici de la clasa a IX-a. A făcut un lansator de avioane de hârtie. Un coleg i-a confecţionat la minut un avion "cu dedicaţie". Scrie pe el "Fane 007". De data aceasta, cutia este conectată la curent, iar cele patru gogoloaie de lemn, împrejmuite cu o garnitură din aceea folosită la izolat ferestrele, încep să se învârtă. Avionul este aşezat între rotiţele de lemn. Pare să se gândească, sau să se odihnească un pic, înainte s-o zbughească ţintă spre elevii din prima bancă. La următoarea lansare, se izbeşte de tablă, apoi trece glonţ pe lângă urechea mea. Clasa se amuză. Iar eu sunt deja cu gura până la urechi. Zâmbeşte şi profesorul: "Ar fi trebuit să vă chem să vedeţi ce nebunie a fost la clasa a IX-a, unde am făcut concurs de lansat avioane. Ce formă ar trebui să aibă aripile pentru a zbura mai bine. Apoi ne-am jucat cu diferite materiale, pentru a vedea care capătă o viteză mai mare şi zboară cât mai departe. Apoi am mers cu acest proiect la Concursul Stelele Ştiinţei, unde am câştigat premiul al II-lea. A fost distracţie şi la jurizare", povesteşte Dan Voiculescu.

Nu este singurul premiu câştigat de elevii săi. Proiectele de la Colegiul Naţional "C. Negri" sunt o obişnuinţă în concursurile judeţene şi naţionale şi câştigă menţiuni şi premii. 

Aplicaţie pe telefon care te învaţă ce centrală termică să-ţi cumperi

Cei care nu se descurcă cu şurubăritul şi meşteşugitul au posibilitatea să construiască aplicaţii pe telefon: "Am la clasa a X-a sprijinul doamnei diriginte a elevilor respectivi, care este profesoară de informatică. Aşa s-a născut un dicţionar on-line al termenilor din fizică, la care încă lucrăm, dar şi o minienciclopedie cu numele şi datele fizicienilor".  Tot la CNCN s-a realizat şi o aplicaţie care chiar ar putea fi cumpărată de firmele care vând centrale termice. Se introduc nişte parametri - suprafaţa de încălzit, numărul camerelor situate spre nord, grosimea pereţilor, existenţa izolaţiei şi, în final, aplicaţia îţi răspunde ce tip de centrală trebuie să cumperi, câţi kilowaţi trebuie să aibă, pentru a da randament. Un grup de trei fete a construit un detector de gaz, care a putut fi setat să reacţioneze şi la fum şi la GPL. L-au conectat şi la laptop, la un program prin care l-au îmbunătăţit cu o serie setări.  Şi asta ar putea fi o afacere. 

Catapulte, bărci cu perne de aer făcute din pet-uri, braţe hidraulice acţionate de seringi cu lichid colorat în ele, tot felul de morişti şi instalaţii, aproape că nu mai încap  prin dulapuri şi pe dulapuri. Toate vorbesc de câte o cucerire. Nu musai despre premii la concursuri, ci despre faptul că, fără a folosi materiale sofisticate şi fără eforturi prea mari, doar cu puţină bunăvoinţă, se poate scăpa de hiba imensă pe care o are învăţământul românesc care nu oferă elevilor posibilitatea să-şi însuşească practic polologhia în care se transformă, de regulă, lecţiile de la şcoală.

La final, m-am infiltrat într-un grup de băieţi care se chinuiau cu rezolvarea unei probleme. Mi-au spus că orele de fizică sunt "incitante" şi "utile", că în cei patru ani de liceu au ajuns să iubească această disciplină şi să-şi aleagă meserii în domeniu. Mai toţi dădeau la Politehnică. Au recunoscut însă că lecţiile de fizică, aşa cum le face Dan Voiculescu, nu sunt tocmai comode. "Dar a scos ce-i mai bun din noi şi ne-a inspirat", concluzionează ei.

Media

Citit 14101 ori Ultima modificare Joi, 26 Aprilie 2018 11:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.