Se fac ÎNSCRIERI la şcolile de poliţie

Se fac ÎNSCRIERI la şcolile de poliţie
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Tinerii gălăţeni care vor să îmbrace uniforma de poliţist se pot înscrie în următoarele luni pentru o formă de învăţământ care să le asigure accesul în rândul specialiştilor. Fie că e vorba de cei care vor să devină ofiţeri sau de cei care vor să pornească de "jos", ca agenţi, unităţile de învăţământ şi-au deschis porţile în vederea recrutării, activitate care se va realiza prin intermediul Serviciului Resurse Umane al IPJ Galaţi.

Astfel, absolvenţii de liceu care vor să urmeze Academia de Poliţie îşi pot depune dosarul complet până pe data de 20 iunie, orele 12,00, cei care vor să îşi încerce norocul la şcolile de agenţi, în sesiunea august septembrie - 2018, au timp să aducă actele până pe 24 iulie, orele 12,00, iar cei care vizează sesiunea ianuarie 2019, la şcolile de agenţi, au ca termen limită de depunere a dosarelor data de 14 decembrie, orele 12,00.

În toate cazurile, depunerea cererilor de înscriere se face de luni până joi, între orele 9,00 – 11,00 şi 13,00 – 15,00, iar vineri, între orele 9,00 – 12,00, la sediul I.P.J. Galaţi de pe strada Brăilei nr. 200.

Relaţii suplimentare se pot obţine şi de pe http://www.gl.politiaromana.ro.

Citit 7959 ori Ultima modificare Vineri, 04 Mai 2018 00:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.