Studenţii graficieni din Iaşi expun la Tecuci

Studenţii graficieni din Iaşi expun la Tecuci
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” în parteneriat cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, Primăria Tecuci și Biblioteca Municipală „Ștefan Petică”, organizează vineri, 24 mai, de la ora 11,00, vernisajul expoziţiei „Desen&Colaj”. Curator al acestei expoziții este prof. univ. dr. Dragoş Pătraşcu şi vor expune studenţi ai Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi. Vernisajul va avea loc la Biblioteca Municipală „Ștefan Petică”, unde lucrările vor rămâne până pe 10 iunie. „Exerciţiile spirituale pe care vi le propunem în expoziţia de faţă reprezintă "lucrări - idei" ale studenţilor masteranzi de la secţia de grafică. Sunt "semne" lăsate pe pânza şi pe hârtie de către nişte tineri talentaţi, care în curând vor termina studiile şi îşi vor începe lungul drum al carierei profesionale”, spune prof.univ.dr. Dragoş Pătraşcu.

Citit 1184 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Mai 2019 19:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.