Profesoară cu 10,00 la Titularizare, dar fără post!

Profesoară cu 10,00 la Titularizare, dar fără post!
Evaluaţi acest articol
(43 voturi)

Ana-Maria Costiuc este unul dintre cei trei profesori care au luat notă maximă la Titularizare. Predă Ştiinţe socio-umane de 13 ani, a participat de zece ori la concurs, pentru că în fiecare an nu a prins post, deşi a luat şi note peste 9,00. Chiar şi 9,70. Nici acum, că a luat 10,00, situaţia nu s-a schimbat. Nici măcar în judeţele vecine nu sunt posturi. Speră totuşi să obţină ceva la suplinire.

Cum am deschis discuţia, primele lucruri despre care a ţinut să-mi vorbească au fost rezultatele elevilor ei, nu cele proprii. "Anul acesta am avut trei clase de a 12-a la Liceul "Mircea Eliade". Toţi elevii mei care au ales să dea Bacalaureatul la disciplinele pe care le predau au promovat examenul. Chiar şi unul dintre ei, cu dificultăţi de învăţare, a mers pe mâna mea, i-am sistematizat materia şi i-am garantat că va lua notă de trecere. Şi aşa a fost. Unul dintre elevi, Alexandru Caramfil, a luat 10 la Logică. Eu nu am copiii mei încă, dar la fiecare început de an şcolar simt că sunt mamă, deci responsabilă, pentru câte 200 de copii", povesteşte dăscăliţa, cu siguranţa profesionistului care ştie exact cu ce "se mănâncă" meseria sa.

O întreb care sunt lucrurile cele mai importante ca un profesor să fie bun la clasă, iar lista începe să curgă, sistematizat, aşa cum ştie să facă şi cu materia pe care o predă: "Să aibă, în primul rând, cunoştinţe de specialitate solide, pentru că n-ai ce căuta în faţa elevilor dacă tu bâjbâi prin materie, n-ai cum să sistematizezi astfel încât să-i faci să priceapă ce trebuie învăţat. Apoi, trebuie să cunoşti, să înţelegi şi să accepţi ritmul lor de asimilare a cunoştinţelor. Nu există elevi care nu vor să înveţe, există profesori care n-au răbdare cu ei. Îţi trebuie tact, dar şi dorinţa de a căuta noi perspective de a preda materia, trebuie să fii creativ. Astfel încât să reuşeşti să-i motivezi pe elevi să înveţe. Să le placă măcar un pic disciplina pe care o predai, oricât de grea ar fi. Asta e tot sarcina profesorului să le-o facă un pic simpatică. Am avut şi eu anii, la început, în care predam funcţionăreşte, de la înălţimea catedrei, dar mi-am dat seama că aşa nu merge. Trebuie să te apropii de elevi, să-i abordezi ca pe nişte parteneri, nu de undeva de sus, pentru că-i pierzi. Însă, ca să poţi face toate acestea, chiar dacă sună clişeic, îţi trebuie, în primul rând drag de profesie, că asta se transmite cel mai bine când intri pe uşa clasei. Nu-ţi place ţie ce faci, nu-ţi place ce predai, cum predai, imediat te-au simţit şi copiii şi i-ai pierdut".

Profesoară şi boboc în primul an de facultate

Ca să se "răzbune" pe faptul că şi anul acesta, după ce a luat 10,00 la Titularizare, va sta la mâna norocului, pentru a prinde un post, a dat examen la Facultatea de Artă, la secţia Arte plastice şi a luat. Din toamnă, va fi şi profesor, şi boboc de anul I, tot la Universitatea "Dunărea de Jos", unde a făcut Istorie şi filosofie, dar şi un masterat. "Microbul" pentru pictură îl are din copilărie, dar nu s-a gândit niciodată să facă o profesie din asta. Deşi se poate lăuda cu premii la concursuri la Galaţi, Brăila şi Sibiu. Dar, şi mai şi, lucrările pe care le face sunt cumpărate imediat de oamenii din "lumea bună", doctori, profesori, economişti. Vinde cam tot ce pictează. La facultate s-a dus ca să poată intra cu acte în regulă în tagma artiştilor, pentru dezvoltarea sa personală, pentru a putea participa la expoziţii şi pentru a învăţa mai multe lucruri. Bineînţeles, că se gândeşte şi la o completare de normă, dar nu ar renunţa la Filosofie pentru Desen.

Debate-ul, arta argumentării  

Când nu predă Filosofie, Psihologie sau Logică şi când nu pictează se ocupă de debate - arta argumentării. Are anul acesta locul al IV-lea pe judeţ la Olimpiada "Tinerii dezbat". Aşa cum are premii şi menţiuni judeţene şi la disciplinele socio-umane. A fost şi expert tehnic la organizarea acestui concurs, până când s-a hotărât să aibă propriul echipaj cu care participă. Este "director de turneu" (principalul organizator) pentru un alt concurs făcut în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centru Europe Direct, dar şi formator pe această disciplină opţională foarte utilă elevilor, pentru că-i învaţă să se descurce în viaţa de zi cu zi, pentru că oricînd eşti nevoit să-ţi argumentezi ideile.

Citit 39338 ori Ultima modificare Duminică, 11 August 2019 12:54

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.