Elevi nepregătiţi, tehnici învechite în predare. Educaţia din România, criticată în Monitorul Comisiei Europene

Elevi nepregătiţi, tehnici învechite în predare. Educaţia din România, criticată în Monitorul Comisiei Europene
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Educaţia din România este mult sub media standardelor europene se arată în "Monitorul educaţiei şi formării pe 2019", document realizat de Comisia Europeană. Totodată, raportul vorbeşte despre faptul că ruta de profesionalizare a cadrelor didactice este insuficientă, prin urmare tehnicile de predare la catedră au rămas învechite.

Datele sunt prezentate, pentru România şi pentru Uniunea Europeană, comparativ cu anul 2009. Dacă pentru UE se văd progrese clare la toţi indicatorii, educaţia în România a rămas încremenită timp de zece ani. Nu se pot detecta indici ai evoluţiei. Părăsirea timpurie a şcolii pentru tinerii cu vârste între 18 şi 24 de ani, era, în România, de 16,9 la sută în 2009 şi este de 16,4 la sută în prezent, în timp ce în UE a scăzut de la 14,2 la 10,6 la sută. Deşi s-au făcut ceva progrese, prost stăm şi la ponderea absolvenţilor cu studii superioare, unde am ajuns la 24,6 la sută de la 16,8 la sută. Însă suntem departe de media europeană, care de la 32,3 la sută în 2009, a ajuns acum la peste 40 la sută.Cele mai mari decalaje se văd însă la numărul elevilor cu nivel scăzut de cunoştinţe. La citit, în 2009, peste 40 la sută din tinerii cu vârste până în 15 ani nu aveau un bagaj suficient de cunoştinţe. În zece ani, nu s-a ameliorat mai nimic: peste 38 la sută dintre elevi au în continuare probleme mari la acest capitol, în timp ce în UE procentele unt la jumătate - 19,7 la sută. La matematică, aceeaşi situaţie: 39,9 la sută comparativ cu 22,2 în UE, iar la Ştiinţe - 38,5, comparativ cu 20,6 în UE.

Nici evaluarea cadrelor didactice nu a ieşit prea bine: "Formarea iniţială a profesorilor oferă foarte puţină pregătire şi training practic, mai ales în tehnicile moderne de predare sau în pedagogia incluzivă”, avertizează Comisia Europeană, care concluzionează că "politicile care privesc cariera profesorilor se confruntă cu provocări semnificative".

În raportul Comisiei Europene se cere "îmbunătăţirea sprijinului acordat cadrelor didactice – în special prin reproiectarea formării iniţiale". Totodată se arată că examenele de Definitivat şi Titularizare care certifică intrarea profesorilor în sistem şi angajarea lor, pun accent doar pe o evaluare a teoriei de care o cunosc profesorii, dar nu se evaluează şi achiziţiile practice, într-o meserie unde prestaţia la catedră este baza şi nu deţinerea unor cunoştinţe. Mai este precizat şi faptul că bonusurile salariale (respectiv gradaţia de merit) încurajează profesorii să lucreze doar cu unul sau doi elevi performeri, care să aducă rezultate la olimpiade, dar nu-i stimulează să înregistreze progres cu toată clasa.

De asemenea, o altă problemă la care se face referire este faptul că, deşi salariile cadrelor didactice au crescut cu aproximativ 31 la sută, profesia rămâne în continuare neatractivă pentru tinerii cu potenţial, fiind prost plătită.

VEZI AICI Monitorul european pe Educație 2019 - România

Citit 2213 ori Ultima modificare Joi, 03 Octombrie 2019 00:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.