Se anunţă concursuri pentru inspectorii şcolari

Se anunţă concursuri pentru inspectorii şcolari
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Profesorii nu mai trebuie să fie membri ai Corpului național de experți în management educațional ca să poată participa la concursul național pentru inspectori școlari pe care Ministerul Educației vrea să îl organizeze după concursul pentru directori de școli, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere pe site-ul instituției, edu.ro.

Concursul pentru directorii de școli ar trebui organizat pe data de 27 iulie 2021, potrivit anunțurilor publice făcute de ministrul Educației.

Conform proiectului care ar putea fi aprobat în ședința Executivului de joi, 27 mai 2021, se pot înscrie la concursul național pentru ocuparea funcției de conducere din inspectoratele școlare şi de director al casei corpului didactic și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educaţional, dar care îndeplinesc următoarele condiții: au diplomă de licență şi titlul de doctor sau gradul didactic I. De asemenea, apare un nou alineat în proiect, care prevede că se pot înscrie la concursul pentru ocuparea funcțiilor de îndrumare și control din inspectoratele școlare și cadrele didactice titulare care nu au calitatea de expert în management educațional, dar care au diplomă de licență și gradul didactic I sau II.

Citit 1636 ori Ultima modificare Vineri, 28 Mai 2021 12:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.