Un gălăţean, şef de promoţie la Politehnica din Bucureşti

Un gălăţean, şef de promoţie la Politehnica din Bucureşti
Evaluaţi acest articol
(24 voturi)

Gălăţeanul Dănuţ Urduza a absolvit, anul acesta, ca şef de promoţie Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică de la Universitatea Politehnică din Bucureşti. Deşi este fost elev la CNVA, recunoaşte că drumul spre această victorie a fost presărat cu multă muncă şi multe sacrificii.

El a avut o medie generală de 9,53, în condiţiile în care Mecanica este una dintre primele trei cele mai grele facultăţi dintre cele 15 pe care le numără Politehnica. "În primul semestru, mi-a fost foarte greu. Facultatea era cu totul diferită de ceea ce se învaţă în liceu, iar profesorii, foarte exigenţi. Dar m-am ambiţionat şi am fost singurul student din cei 150 înscrişi în anul I la această facultate care a obţinut bursă după primul semestru", povesteşte Dănuţ Urduza.

El mărturiseşte că şi-a schimbat total mediul de abordare asupra învăţatului şi, deşi sunt nenumărate glumele cu studenţii care învaţă pentru examene în ultimul moment, el a preferat să facă lucrurile din timp. Aşa a terminat cu cea mai mare medie fiecare an de studiu: "Erau perioade când lucram la proiecte şi desenam toată noaptea, mă culcam la 5 dimineaţa şi la 8 mergeam la cursuri. Pentru că desenam pe foi A0, mari cât un covor, aveam zile în care stăteam şi câte 15 ore în genunchi pentru a lucra la proiecte", îşi aminteşte el.

Prin urmare, în vârful celor 150 de colegi de generaţie a ajuns cu multă muncă şi sacrificii. Perseverenţa şi ambiţia le-a "învăţat" în timpul celor 13 ani în care a făcut înot de performanţă, timp în care s-a obişnuit să vrea să fie primul, să vrea să dea cât mai mult. Acum îşi doreşte să înveţe cât mai mult. Prin urmare, nu a neglijat niciunul dintre cele trei domenii ale facultăţii sale, Turbine cu aburi, Frigotehnie şi Motoare cu ardere internă.

Mai mult decât atât, vrea să se dezvolte pe viitor pe toate laturile pe care le presupune specializarea sa. Va face masterat şi doctorat şi va rămâne în cercetare alături de profesorii pe care i-a avut la Politehnică. Dar, între timp, va lucra şi pentru o companie, pentru că sunt trei-patru care îl "curtează" să-l aibă ca angajat după absolvire.

Vrea să continue şi cercetarea pe care a început-o pentru lucrarea de licenţă, pentru care a primit nota 10,00 şi Premiul I la sesiunea de comunicări ştiinţifice cu tema "Influenţa compoziţiei gazului de sondă asupra puterii frigorifice a unei instalaţii de prelucrare a gazului natural, în vederea îndepărtării hidrocarburilor grele. Posibilitatea de recuperare a energiei".

Citit 7735 ori Ultima modificare Marți, 13 Iulie 2021 15:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.