Testele de salivă pentru copii, cu componentele "la grămadă"

Testele de salivă pentru copii, cu componentele "la grămadă"
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Testele de salivă pentru depistarea COVID-19 au ajuns în şcolile gălăţene la începutul weekendului. Directorii instituţiilor de învăţământ au fost chemaţi să le preia sâmbătă, 27 noiembrie, în ziua lor liberă. 

 

Mai mult decât atât, iniţial se stabilise ca testele să fie distribuite părinţilor, luni, 29 noiembrie, chestiune imposibilă, ziua cu pricina fiind declarată liberă. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi-au dat seama însă că foarte mulţi părinţi nu vor veni să ridice kit-urile, o mare parte dintre ei fiind plecaţi din localitate, în minivacanţă.

Testele au venit ambalate pe componente în pachete de câte 50 sau 25 de bucăţi. Iar directorii şi personalul din unităţile de învăţământ au sarcina să le distribuie şi să le ambaleze separat, astfel încât să poată fi înmânate părinţilor. 

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale din Educaţie "Spiru Haret" a elaborat o scrisoare deschisă pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care au fost făcute lucrurile: "Amatorismul şi heirupismul a devenit politică de stat în România. (...) Testele de salivă au venit angro, fără a se ţine cont de cum au fost distribuite şi folosite. Testele nu respectă nicio regulă de siguranţă sanitară, acestea urmând a fi manipulate de cel puţin trei persoane, înainte să ajungă la elevi. În plus, nu s-au dat ambalaje, kit-urile urmând a fi distribuite din mână în mână. Pe lângă amatorism, mai avem parte şi de heirupismul unora, pentru care timpul liber al directorilor de şcoli şi al colegilor nu contează", se arată în scrisoarea semnată de preşedintele FSE "Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor. 

Unii dintre directorii unităţilor de învăţământ şi-au petrecut ziua de sâmbătă făcând pachete individuale, astfel încât joi şi vineri, pe 2 şi 3 decembrie, testele să ajungă la elevi. 

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, neagă faptul că testele ambalate astfel ar constitui o problemă: „S-au primit 6,5 milioane de teste. În primul rând, cerinţele de performanţă şi de reglementare au fost elaborate de Agenţia Naţională a Medicamentului. În al doilea rând, licitaţia a fost organizată de Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate. În al treilea rând, contractele au fost semnate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, iar recepţia a fost făcută conform contractului semnat. Inspectoratele judeţene au primit ceea ce s-a achiziţionat, adică două tipuri de teste până acum. Unele ambalate la cutii de câte 25, altele ambalate la cutii de câte 50. Fiecare cutie conţine câte un pliant de instrucţiuni, cât şi un certificat de conformitate”, a transmis ministrul Educaţiei.

Citit 2737 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Decembrie 2021 01:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.