Etape spre introducerea unei diplome universitare recunoscute în toate ţările Uniunii Europene

Etape spre introducerea unei diplome universitare recunoscute în toate ţările Uniunii Europene
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Crearea unei diplome universitare europene, care să fie recunoscută automat în toate ţările membre ale Uniunii Europene, a fost unul dintre principalele puncte discutate marţi la Paris, la o reuniune informală a miniştrilor Educaţiei Superioare, transmite EFE.

Proiectul, promovat de Comisia Europeană, a primit deja undă verde din partea mai multor state membre, însă pentru punerea sa în aplicare va fi ''necesară parcurgerea mai multor etape'', a declarat într-o conferinţă de presă comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel.

''Ideea este (ca aceste diplome universitare europene) să poată fi aplicate pentru licenţe, programe de master şi doctorate. Pentru aceasta, trebuie să le oferim statelor membre o serie de caracteristici comune. După aceea, le revine lor (statelor membre - n.r.) să le încorporeze în legislaţiile naţionale”, a explicat comisarul european, care speră ca iniţiativa să prindă contur ''până în 2024''.

O astfel de măsură ar elimina o parte dintre actualele dificultăţi pentru echivalarea anumitor titluri universitare în ţările din blocul comunitar.

Amfitrioana reuniunii, ministrul Educaţiei Superioare din Franţa, Frederique Vidal, a pledat pentru promovarea ''atractivităţii şi competitivităţii'' universităţilor europene, salutând totodată ''libertatea academică şi integritatea ştiinţifică'' ale mediului european.

Citit 1039 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Ianuarie 2022 16:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.