Ataşatul cultural al Ambasadei SUA speră într-o pace, în ciuda tensiunilor actuale

Ataşatul cultural al Ambasadei SUA speră într-o pace, în ciuda tensiunilor actuale
În imagine, ataşatul cultural de la Ambasada SUA, într-un speech la Universitate, unde au luat cuvântul şi demnitari români
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Săptămâna aceasta, Universitatea ”Danubius” din Galaţi a sărbătorit „30 de ani de Excelenţă”, împliniţi pe 15 februarie, folosind prilejul pentru organizarea mai multor evenimente semnificative pentru zona Galaţi-Brăila.  

Joi, 17 februarie, Universitatea a fost gazdă şi pentru invitaţi de la Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, dar şi pentru oaspeţi brăileni, reprezentanţi ai autorităţilor din cele două judeţe vecine, la vernisajul expoziţiei fotografice intitulate „Atunci şi acum / Now and then”, dedicate istoriei românilor sub comunism. Cunoaşterea istoriei ne-ar putea scuti de repetarea unor experienţe tragice, este convins ataşatul cultural al Ambasadei, William J. O´Connor, care a onorat cu prezenţa sa expoziţia organizată de Universitate, în colaborare cu Secţia de Diplomaţie Publică a Ambasadei. Fost avocat, 10 ani, la Los Angeles, americanul a avut în faţă istorii crude cu torţionari din vremea regimului comunist, fiind de părere, cum declara într-un interviu, că „trebuie să păstrăm trecutul, ne modelează prezentul, ne modelează viitorul". 

Evenimentul gălăţean s-a bucurat de prezenţa unor reprezentanţi la vârf ai comunităţilor din Galaţi şi din Brăila! Astfel, alături de gazde – preşedintele Universităţii ”Danubius”, dr. Andy Corneliu Puşcă, şi rectorul Universităţii, prof. univ. dr. William B. Harvey – au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, viceprimarul gălăţean Lucian-Valeriu Andrei, primarul Brăilei, Marian Dragomir, şi viceprimarul brăilean, Alexandru Jantea Crican, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Ciprian Ionuţ Dobre, dr. Costin Croitoru, managerul Muzeului de Istorie „Carol I” din Brăila.

Un veac şi jumătate în uniforme de epocă!

Treptele spre Biblioteca universitară au fost flancate de membri ai Filialei Galaţi a Asociaţiei Culturale Tomis (ACT), în uniforme de epocă ce acopereau 160 de ani de istorie românească. Cu puşti, pistoale, cu săbii (adevărate!), cu panaşe colorate, fireturi şi vipuşcă, sub drapelul României din vremea regelui Ferdinand, ei au dat onorul oaspeţilor, sub comanda vicepreşedintelui asociaţiei (îmbogăţite cu membri tineri: Dorin Todirică, Marius Buricea şi Nelu Stase), col. (r) Adrian Tăbăcaru. Ataşatul cultural, vizibil mişcat de întâmpinarea gărzii de onoare, a exclamat chiar, la despărţirea de noi: „Amazing!” Adăugând în româneşte: „A fost absolut fantastic!”

În imagine, ataşatul cultural american – în centru, cu o carte de istorie gălăţeană în mână, încadrat de gălăţeni, brăileni şi de membrii Filialei Galaţi ai Asociaţiei Culturale Tomis, care au dat la început onorul oaspeţilor, în uniforme de epocă

La Bibliotecă, foarte-foarte prietenos cu toată lumea, ataşatul cultural american a mărturisit că speră într-o pace în condiţiile actuale, în ciuda tensiunilor militare acumulate şi a unor atacuri cibernetice deja desfăşurate. Adrian Tăbăcaru a stârnit interesul oaspetelui, relatând despre un căpitan român trimis de principele Cuza în America, în timpul Războiului de Secesiune, de unde românul s-a întors cu tehnici militare învăţate. Oaspetele ştia deja despre vitejia generalului român George Pomuţ, cel care a şi negociat cumpărarea, de către SUA, ieftin, a ţinutului Alaska de la Imperiul ţarist. Am discutat cu oaspetele, care s-a simţit în largul său printre gălăţeni, despre grandioasele reconstituiri istorice americane, începând cu Războiul de Independenţă, care ne-au „molipsit”, iată, şi  pe noi. Reenactorii (persoane care fac reconstituiri istorice n. red.) au străjuit şi în Bibliotecă, unde participanţii la eveniment au ţinut să se pozeze cu „militarii”: e ceva să pui niţel piciorul în istorie, nu-i aşa?

EXPLICAŢII FOTO GALERIE:

1. Ataşatul cultural american a fost "apărat" de garda gălăţeană a Filialei noastre din Asociaţia Culturală Tomis (ACT) 
2. Expoziţia a pus faţă în faţă fotografii ale copiilor de azi cu acelea din vremea pionierilor şi şoimilor patriei
3. Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu onor militar de către voluntarii din ACT
4. 160 de ani, oglindiţi în arme, uniforme şi costume de epocă
5. Rectorul Univerităţii, dr. William Harvey, în intervenţia sa la vernisaj
6. Preşedintele Andy Puşcă, în alocuţiunea sa de la vernisaj
7. Alocuţiunea preşedintelui C J Galaţi, Costel Fotea
8. Ataşatul cultural american, vorbind publicului la vernisaj

Citit 2244 ori Ultima modificare Duminică, 20 Februarie 2022 14:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.