Campionii gimnaziştilor 2022. Fata de 10 care se gândeşte la fericire, nu la bani

Campionii gimnaziştilor 2022. Fata de 10 care se gândeşte la fericire, nu la bani
Evaluaţi acest articol
(46 voturi)

Maria Lavinia Tudose, elevă la Şcoala Nr. 29, este unul dintre candidaţii care au obţinut media 10,00 la Evaluarea Naţională 2022. Recunoaşte că şi-a dorit să ia medie maximă, pentru că, cred eu, asta ştie ea cel mai bine să facă: să fie o fată de nota 10,00.

Secretul notelor ei foarte mari este munca. A muncit nu numai pentru Evaluarea Naţională, ci constant, de când se ştie. E genul acela de elevă care a terminat cu 10 pe linie şi gimnaziul, deci se va afla în vârful ierarhiei la admitere. "Am sacrificat ieşirile cu prietenii, cititul cărţilor pe care mi-ar fi plăcut să le deschid. Am muncit", spune ea, cu simplitatea celui care ştie că şi-a făcut datoria. 

La liceu va merge la clasa de Filologie de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", deşi ar fi putut urma orice profil cu media ei. "Vreau să fac ce-mi place. Iar mie îmi place partea aceasta umanistă. Vreau să fiu profesoară de Limba şi literatura română sau chiar jurnalistă, scriitoare. Am înclinaţii spre scris. Nu mă sperie carierele care nu sunt aşa bine plătite. În viaţă, eu aleg fericirea de a face ce-mi place. Deja mă visez genul acela de profesoară în armonie cu elevii ei, care ştie să-i înţeleagă şi să-i atragă spre învăţătură. Nu mă sperie că vor fi bani puţini. Există şi varianta celui de-al doilea job, în cazul în care ceea ce-ţi place nu e aşa bine plătit. Nu cred că banii sunt motivul pentru care ar trebui să renunţi la adevărata chemare a inimii", spune eleva de clasa a VIII-a, ca şi când ar fi citit zeci de tratate de filosofie. 

De citit, chiar citeşte cu plăcere şi asta speră să facă pe îndelete în această vacanţă care i-a adus libertatea de a se relaxa: "Vreau să merg la mare. Îmi place foarte mult marea. Şi e primul concediu, după multă vreme, în care nu voi mai merge cu braţul de cărţi de şcoală după mine, ci doar cu volumele pe care tânjesc să le citesc. Chiar voi avea răgazul să mă relaxez, înainte de a intra la liceu", spune Maria bucuroasă că pentru ea emoţiile admiterii deja s-au încheiat odată cu afişarea rezultatelor la Evaluarea Naţională.

După liceu, va merge la Filologie în Iaşi, deşi nu exclude nici varianta să studieze anumite perioade şi la facultăţi din străinătate, poate cu proiecte Erasmus. "De când am fost în clasa a V-a la Olimpiada Naţională de Română la Iaşi, m-am îndrăgostit de acest oraş cu o energie pozitivă. Acolo voi merge să fac facultatea. Asta simt acum, desigur. În patru ani de liceu se pot schimba multe", crede Maria.  

Pentru reuşita sa, mulţumeşte profesorilor şcolii, care i-au dat foarte multă încredere în forţele proprii, familiei, care a susţinut-o necondiţionat, doamnelor de Română şi Matematică, Rodica Bălan şi Camelia Bîrlea.

Citit 8373 ori Ultima modificare Marți, 28 Iunie 2022 13:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.