Din colecţia "Cele mai triste poezii rămase tablou" TĂCERE (la mormântul gazetarului Radu Macovei - Veșnică Amintire!)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

toamnă adâncă, toamnă înaltă,

lumea aceasta, lumea cealaltă,

cât înăuntru pogoară n-afară -

FIE-I DE-A PURURI ŢĂRÂNA UŞOARĂ!!!

câtă durere în dor şi-n durare

umblă aievea să se-nfăşoare,

câtă lumină răzbate dincoace -

FIE-I DE-A PURURI HODINA ÎN PACE!!!

chiar se aude, chiar se şi vede

fără vro vrere dinspre secrete,

câtă cuprindere se desfăşoară -

FIE-I DE-A PURURI ŢĂRÂNA UŞOARĂ!!!

toamnă înaltă, toamnă adâncă,

dangăt al lumii gata să plângă,

tace, ascultă, cheamă şi tace -

FIE-I DE-A PURURI HODINA ÎN PACE!!!

Citit 5182 ori Ultima modificare Vineri, 23 Septembrie 2022 20:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.