Liceenii au organizat o petrecere pentru copiii defavorizaţi

Liceenii au organizat o petrecere pentru copiii defavorizaţi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Membrii Clubului LEO Alpha Danubius Galați au organizat o petrecere, plină de surprize, pentru copiii de la Fundația "Inimă de Copil", cu ajutorul locului de joacă "Paul & Andra", care a oferit sala pe gratis. Voluntarii i-au întâmpinat pe micuți cu muzică, jocuri și mâncare. Aceștia au avut parte și de cei mai distractivi parteneri de joacă, pentru că membrii clubului de voluntariat au făcut tot posibilul pentru a le face copiilor pe plac, dându-se în tobogane, sărind în castelele gonflabile și dansând limbo alături de ei, având grijă, în același timp, să nu se întâmple accidente.

Voluntarii au făcut tot ce le-a stat în putere să transforme o simplă petrecere într-o amintire de neuitat pentru copiii cu situații complicate acasă. Micuții de la fundație au avut parte şi de o "piñata", care a fost spartă de către organizatoarea petrecerii, Maria Leontina Stoian. Zâmbetele sincere de pe chipurile lor i-au făcut pe voluntarii LEO să se topească, pentru că nimic nu se compară cu expresia fericită de pe fețele rotunjoare ale unor copii.

Reprezentantele Clubului Lions Parent Galați au fost plăcut impresionate de activitatea și implicarea aspiranților în cadrul acestei petreceri, fiind mândre să vadă că această generație va avea grijă de club, că plăcerea de a ajuta și de a schimba lumea poate merge mai departe.

Andreea Vârgolici, elevă la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri"

 

Citit 1040 ori Ultima modificare Miercuri, 09 Noiembrie 2022 11:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.