De mai bine de zece ani, Mihaela Mihalache din Lieşti le este vatră şi suflet copiilor cu nevoi speciale din comună, familiilor lor, dar şi pentru alţii aflaţi în aceeaşi situaţie în comunele învecinate. Centrul pentru copii cu dizabilităţi, pe care l-a deschis în 2010, are în prezent 18 copii, cu vârste între 3 şi 18 ani, care suferă de afecţiuni grave sau mai uşoare, dar pentru care întâlnirea cu Mihaela a fost norocul vieţii lor.
În 2010, când a bătut la uşa primarului Iulian Boţ şi l-a rugat să o ajute să înfiinţeze o cămăruţă unde astfel de copii să se poată întâlni, iar părinţii să se bucure şi ei de sprijin, era o femeie singură, cu doi copii cu dizabilităţi, băiatul de 15 ani şi fata de şapte. Făcea cu greu naveta Lieşti - Galaţi, Lieşti - Oradea pentru a-i duce la terapie, dar şi din nevoia de a întâlni oameni care se confruntă cu aceleaşi probleme, care să înţeleagă, să vină cu un sfat, cu un cuvânt bun, cu o scânteie de înţelegere. A pornit de la propria nevoie, dar ştia că la fel ca ea sunt mulţi. A găsit înţelegere la primar, care i-a oferit patru cămăruţe, pentru care plăteşte de atâta vreme şi utilităţile. Dar Mihaela, cu o energie de neimaginat, a ştiut să coopteze în jurul ei oameni care să o ajute să transforme centrul de zi într-o casă caldă şi primitoare, unde copii şi părinţi găsesc rostul propriei existenţe în căutarea fericirii ascunse în bucuriile simple ale vieţii. A colaborat cu fundaţii cu experienţă, a învăţat de la alţii, a făcut cursuri de terapie, de logopedie şi kinetoterapie. Şi toate le-a făcut fără a căuta profit pentru ea. Lumina frumoasă din spatele intenţiilor ei a atras întotdeauna oameni care s-o ajute. Şi aşa, cu fonduri puţine, provenite din donaţiile altora, cu ajutor de la voluntari, centrul de zi care funcţionează acum sub umbrela Asociaţiei "Suflet lieştean Mihaela 2017" nu numai că are grijă de 18 copii, dar le-a şi redat bucuria de a trăi lor şi familiilor lor.
"Centrul are un singur angajat. De anul acesta, am şi eu jumătate de normă, pentru că aşa putem obţine licenţa. Până acum, am fost voluntar, deşi sunt coordonatoarea centrului. Nu am alt venit decât cel de însoţitor pentru un copil cu handicap. Dar am pornit de la zero, am muncit cu ziua, în sat, pe unde am găsit şi am dus totul la centru. Am fost şi femeie de serviciu, am făcut terapie, am schimbat scutece, nu am făcut economie de nimic, dar sunt fericită că am putut face asta, iar copiii mei sunt mari acum, au 28 şi 20 de ani. Ne bucurăm de viaţa pe care o avem. Ne este greu, dar suntem fericiţi aşa. Fără a ne uita peste gard, cu ciudă, la vecinii care au poate mai mult şi sunt mai norocoşi", vin cuvintele şuvoi, dintr-un preaplin sufletesc.
Deşi în alte părţi familiile care au copii cu probleme plătesc bani grei pe terapii şi recuperare, aici se plăteşte suma modică de 100 de lei de copil pe lună, restul fiind gratuit.
"Nu mâncare, nu milă de genul acesta vreau să le ofer copiilor din centrul de zi. Asta e responsabilitatea părinţilor. Vreau să aibă un loc unde să vină să socializeze, să se mângâie, să se joace cu alţi copii ca ei. Unii sunt în cărucior, alţii nu vorbesc. Terapia ajută, dar nu face minuni. Însă faptul că îl ţii conectat cu lumea, îl faci să fie prezent, îi dai sentimentul că e important, asta e lucrul cel mai bun. Trebuie să înveţe nişte reguli, ca să poţi să eviţi tragediile, să nu-ţi plece pe poartă, să-l calce maşina, să mănânce singur, să se îmbrace, să se dezbrace. Suntem mai greoi, ne mişcăm mai încet. Nu vorbim, nu suntem deştepţi, nu ne pricepem la nimic. Dar putem să ne bucurăm. Am fost în tabere, am făcut cursuri de călărie, am plantat copaci, am strâns gunoaiele din păduri, am făcut serbări şi spectacole. Am trăit bucuria la maximum. Nu ne interesează diplomele. Nu ne interesează premiile. Important este zâmbetul copilului. Pentru asta mă lupt", mai spune Mihaela Mihalache.
E clar că pentru cei 18 copii, Centrul "Mihaela" e mai acasă decât înseamnă "acasă", iar fiecare bănuţ e folosit pentru familiile care au scăpat de corvoada unei navete la terapeuţi.
"Marea întrebare pentru toată lumea e cum se finanţează astfel de asociaţii. Răspunsul e simplu. Din cei 3,5 şi 20 la sută din impozitul pe venit. Din donaţiile oamenilor de rând. Cei care doresc să ne ajute pot descărca formularul de pe pagina de Facebook a asociaţiei, unde se pot urmări şi activităţile noastre", mai spune coordonatoarea centrului, Mihaela Mihalache.
