Rivalitate cu năbădăi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cu o lume care de la al Doilea Război Mondial încoace s-a obişnuit mai degrabă să trăiască într-un sistem bipolar, în care Rusia şi Statele Unite fac regulile jocului, declaraţiile cu iz geopolitic ale candidatului republican la prezidenţiale americane, Mitt Romney, păstrează mai degrabă o linie tradiţională. Sau, mai bine zis, conservatoare, în care inamicii odată definiţi ca atare rămân inamici pe viaţă. În fine, acum, cu Vladimir Putin revenit pentru al treilea mandat la cârma Kremlinului, „resetarea” relaţiilor cu Casa Albă rămâne cam în aceeaşi zonă ambiguă a rivalităţii… amicale. De altfel, cu mult zel, în timpul campaniei electorale, preşedintele rus acuza asaltul occidentului asupra zonelor ruse de influenţă… Mit Romney este şi el în campanie electorală, iar dacă tonul mai incisiv la adresa Moscovei îi va aduce voturi, atunci cu siguranţă nu va ezita să o facă. Dincolo de aceste aspecte, la modul practic, preşedintele Barack Obama are încă mult de furcă în relaţiile internaţionale cu poziţia adesea prea inflexibilă a Rusiei. Cazul Siriei, în care Moscova a blocat cu regularitate orice iniţiativă de impunere a unor sancţiuni regimului Bashar al-Assad, este „castana” cea mai fierbinte din relaţiile bilaterale. Întâlnirea dintre Barack Obama şi Vladimir Putin, în culisele summitului G20, nu a fost de natură să aducă prea multă lumină, în afara de reafirmarea ataşamentului pentru „încetarea imediată a violenţelor”. Rusia rămâne pe poziţia unei „soluţii negociate” între părţile implicate, timp în care şi-a trimis deja trei nave cu soldaţi şi provizii pentru baza rusă din portul sirian Tartus, de la Marea Mediterană. Prin urmare, dincolo de considerentele, fie ele doar declarative, de ordin umanitar, Rusia are interese cât se poate de concrete pentru a-şi păstra bunele relaţii cu Siria. Baza de la Tartus este singura pe care Rusia o deţine într-o zonă dominată de statele NATO. Este, pe undeva, cel puţin la fel de importantă ca… scutul american anti-rachetă din Europa. Prin urmare, lupta pentru pace rămâne luptă pentru pace, dar când vine vorba de interesele militare spiritul umanitar e cam dat deoparte şi de Statele Unite şi de Rusia. Prin urmare, în ceea ce-l priveşte pe Romney, se potriveşte vorba cu gura păcătosului care adevăr grăieşte. Desigur, „nu se cade” în diplomaţie ca lucrurile să fie spuse aşa, în gura mare. Dar, la urma-urmei, ce înseamnă o campanie electorală dacă nu a încerca să fii mai vocal decât adversarul?

 

Citit 9695 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Iunie 2012 15:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.