Până pe 3 septembrie se face înscrierea candidaţilor în a treia etapă de admitere la liceu

 Până pe 3 septembrie se face înscrierea candidaţilor în a treia etapă de admitere la liceu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Peste 900 de locuri libere * Se dau probe de aptitudini pentru Liceul Sportiv şi clasa de bilingv franceză de la Economic

Elevii care nu împlinesc vârsta de 18 ani până la 10 septembrie 2012 se pot înscrie pe locurile rămase libere la liceu pentru etapa a treia a admiterii, chiar dacă n-au participat la testele naţionale. Sunt aşteptaţi inclusiv absolvenţii de anul acesta care şi-au încheiat situaţia şcolară abia la corigenţele din luna august. Până pe 3 septembrie, candidaţii trebuie să se prezinte la şcolile gimnaziale pe care le-au terminat, pentru a completa fişele de înscriere pe locurile rămase libere. Prioritate la repartizare vor avea elevii care au susţinut evaluarea naţională. Ceilalţi vor completa doar media claselor V-VIII.

Candidaţii pentru locurile rămase libere la Liceul cu Program Sportiv şi la Colegiul Economic (clasa de bilingv franceză) trebuie să se înscrie pe 3 septembrie pentru susţinerea probelor de aptitudini şi a testului de limbă care se vor desfăşura pe 4 septembrie, începând cu ora 9,00. Pe 5 septembrie se vor afişa rezultatele acestor probe.

Pe 6 septembrie, reprezentaţii şcolilor gimnaziale sunt aşteptaţi cu fişele la ISJ Galaţi, iar pe 7 septembrie se vor afişa pe site-ul instituţiei rezultatele repartiţiei.

Unde au rămas locuri libere

Liceele gălăţene pun la bătaie, pentru cea de-a treia etapă de admitere, 907 locuri după cum urmează: 69 la „Anghel Saligny”, 91 la Grup Şcolar CFR, 114 la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” (Auto), 128 la Energetic, 149 la „Radu Negru”, 24 la Metalurgic, 90 la Marină, 10 la Economic, 33 la „Moţoc”, 49 la „Simion Mehedinţi”, 22 la Tg. Bujor, 48 la „Caledoniu” şi 29 la Grup Şcolar Industrial, la Tecuci, 11 la Tudor Vladimirescu, 19 la Pechea, 1 la Cudalbi, 20 la Iveşti.

Citit 2147 ori Ultima modificare Marți, 28 August 2012 20:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.