Un elev de la Şcoala Nr. 11 a căzut în cap, dintr-o joacă prostească

Un elev de la Şcoala Nr. 11 a căzut în cap, dintr-o joacă prostească
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un elev de clasa a IV-a de la Şcoala nr. 11 a căzut, marţi, lat, cu capul de pardoseală, după ce un alt coleg i-a sărit în spate, în joacă. Deşi lovitura a fost destul de puternică, nimeni de la şcoală nu a chemat ambulanţa, cu toate că, potrivit surselor noastre, copilul şi-ar fi pierdut cunoştinţa. Directoarea şcolii nu neagă, dar nici nu confirmă acest lucru, susţinând că şi ea a auzit acelaşi lucru, dar că elevii care erau de faţă spun că puştiul s-ar fi ridicat imediat după incident.

„Asistenta a spus că nu este nevoie de aşa ceva, mai ales că elevul s-a ridicat şi a vrut să participe la ore în continuare. Am discutat cu părinţii săi aseară şi am înţeles că este totuşi internat în spital, pentru investigaţii. Am înţeles că i-ar fi descoperit şi unele probleme cardiace, care n-au legătură cu evenimentul neplăcut. Am cerut rapoarte de la toţi cei care pot da date despre întâmplare, vom analiza situaţia şi vom vedea ce e de făcut”, a mai spus directoarea.

Citit 4006 ori Ultima modificare Vineri, 19 Octombrie 2012 23:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.