Clasa a III-a de la Şcoala Nr. 7 luptă pentru o nouă lege a adopţiilor

Clasa a III-a de la Şcoala Nr. 7 luptă pentru o nouă lege a adopţiilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un grup de elevi, din clasa a III-a A de la Şcoala Nr. 7, coordonaţi de părinţi şi de învăţătoarea lor Camelia Ciucă, s-au implicat într-un proiect ce vizează rezolvarea unei mari probleme a comunităţii. Şi-au propus să-i ajute altfel pe copiii abandonaţi, nu doar cu daruri şi dulciuri de sărbători. "După discuţii repetate cu elevii mei, am ajuns la concluzia că trebuie să ne implicăm altfel în a-i ajuta pe copiii abandonaţi. Considerăm că este necesar să luptăm pentru o lege corectă şi eficientă a adopţiilor, astfel încât un copil părăsit de părinţi să poată fi adoptat urgent de către cei care şi-l doresc şi îl pot creşte, indiferent că sunt români sau străini. Vrem transparenţă în procesul de adopţie şi simplificarea sa la maxim, în beneficiul copilului adoptat şi al părinţilor adoptivi. Vrem ca niciun copil ce poate sta într-o familie adevarată să nu mai stea în centrele de plasament. Dorim înfiinţarea pe lângă Curtea de Apel Galaţi a Tribunalului pentru minori şi familie şi vom face demersuri pentru a obţine sprijin din partea autoritatilor publice locale, dar şi din partea unor organizaţii neguvernamentale, care şi-au arătat deja disponibilitatea în a ne ajuta», ne spune dascălul coordonator al proiectului.

Citit 2365 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Mai 2013 11:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.