Doi profesori au fost prinşi copiind la examenul de definitivat

Doi profesori au fost prinşi copiind la examenul de definitivat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două cadre didactice din Galaţi care au susţinut astăzi examenul de definitivat au fost prinşi copiind. O profesoară de educaţie muzicală s-a folosit de fiţuici ca să fenteze examenul, dar a fost surprinsă de colegul supraveghetor şi dată afară din examen. Celălalt candidat la fraudarea definitivatului nu se ştie deocamdată la ce disciplină susţinea proba, dar a fost găsit cu o cască în ureche.

„Este trist că le cer elevilor lor corectitudine, iar profesorii sunt amatori de asemenea lucruri, în condiţiile în care sunt camere de luat vederi peste tot şi au fost avertizaţi în repetate rânduri. Şi anul trecut am avut, din nefericire, asemenea situaţii”, spune inspectoarea general-adjunctă Diana Bulai.  

 

 

 

Citit 3396 ori Ultima modificare Joi, 18 Iulie 2013 14:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.