Universitatea "Dunărea de Jos", în top la cercetare

Universitatea "Dunărea de Jos", în top la cercetare
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Universitatea „Dunărea de Jos” ocupă şi anul acesta locul al XVII-lea în rândul universităţilor şi institutelor de cercetare din România. Clasamentul este realizat de SC Imago Institutions Ranking, în parteneriat cu SCOPUS, cea mai mare bază de date pentru evidenţierea publicaţiilor ştiinţifice din lume, având drept criterii calitatea şi cantitatea activităţii de cercetare ştiinţifică. Anul trecut, la nivel naţional, Universitatea gălăţeană ocupa aceeaşi poziţie. Pe plan mondial a reuşit să urce câteva poziţii, de pe 2.250 pe 2.188, la fel şi în plan regional, unde de pe 222 a ajuns pe 201.

Intervalul de timp în care a fost măsurată activitatea de cercetare este 2007-2011.

Pe primele cinci locuri în România se clasează Politehnica din Bucureşti, Academia Ro­mână, Universitatea „Babeş - Bolyai“ din Cluj, Institutul de Fizică Atomică şi Uni­versitatea Bucureşti. Acestea cinci instituţii au ocupate primele locuri în top în ultimii trei ani, schimbând doar poziţiile între ele.

Printre criteriile care au fost folosite în realizarea clasamentului se numără şi colaborările internaţionale, cantitatea fizică de lucrări de cercetare elaborate de către membrii instituţiei, factorul de impact al acestora şi rata de publicare.

Citit 1419 ori Ultima modificare Marți, 29 Octombrie 2013 17:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.