Directorul Colegiului „Spiru Haret”: „Manualele la matematică nu pot fi folosite”

Directorul Colegiului „Spiru Haret”: „Manualele la matematică nu pot fi folosite”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Decizia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, ca profesorii să nu mai ceară caiete speciale şi manuale auxiliare elevilor a stârnit valuri de nemulţumiri în rândul profesorilor, care susţin că una se vede din scaunul ministerial şi alta e, de fapt, realitatea la clase.

Unul dintre profesorii care s-a declarat vădit împotriva acestei măsuri este chiar directorul Colegiului Naţional „Spiru Haret” din Tecuci, Ion Grecu. „Eu predau matematica, iar manualele la această disciplină nu pot fi folosite. Sunt depăşite, nu mai corespund cu programa. Iar pentru performanţă, nu poţi să lucrezi doar din manual, plafonezi elevul. În plus, nu poţi să-i laşi pe fiecare să-şi cumpere auxiliarele după ureche. Ori lucrezi cu toţi la fel, ori nu mai faci. Povestea cu comisioanele obţinute de profesori cu aceste ocazii e o prostie. E vorba de cel mult 20-30 de lei, bani cu care profesorii îşi achită propriile cărţi. Eu, de exemplu, folosesc aceleaşi auxiliare de cinci ani. Aşa că elevii le transmit din generaţie în generaţie şi le cumpără mai ieftin la mâna a doua. Fără o culegere, mă las de meserie. Mai ales că la cea cu care lucrez, am fost întrebat de autor ani la rând ce îmbunătăţiri să aducă şi e făcută exact după necesităţile mele şi ale elevilor de la clasă, cu probleme şi exerciţii cu grade de dificultate diferite. La noi, elevii sunt cei care solicită să lucreze în plus. De exemplu, am solicitări de la elevi să cumpăr Gazeta Matematică realizată de catedra de la CNVA. Ce fac? Îi trimit pe elevi să-şi ia fiecare de la Galaţi? Sau aştept să mi le cumpere ministerul?”, spune supărat profesorul Ion Grecu.

Citit 4789 ori Ultima modificare Marți, 28 Ianuarie 2014 18:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.