Codul de etică în proiect: Profesorii nu mai au voie să facă meditaţii cu elevii proprii

Codul de etică în proiect: Profesorii nu mai au voie să facă meditaţii cu elevii proprii
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cadrele didactice nu mai pot fi profesorii copiilor lor * Este interzisă orice fel de relaţie sexuală între profesor şi elev


În proiectul Codului de etica pentru învăţământul preuniversitar, aflat în curs de finalizare la Ministerul Educaţiei, le este interzisă profesorilor orice activitate care ar putea să ducă la fapte de corupţie.

Elaborarea unui astfel de cod a început în urmă cu câţiva ani, însă s-a oprit la stadiul de proiect. Codul de etica a fost readus în actualitate odată cu scandalul izbucnit la sfârşitul anului trecut, în urma mediatizării unor imagini în care învăţătoarea Dana Blându le cerea părinţilor bani pentru cadouri.

Interzis la cadouri

Proiectul Codului etic interzice profesorilor să ceară şi să primească bani, cadouri sau servicii, să colecteze fonduri de la elevi sau părinţii acestora pentru protocol în cazul examenelor, evaluărilor, olimpiadelor sau altor concursuri şcolare. Totodată, proiectul Codului de etica prevede că profesorii nu pot face meditaţii cu elevii din unităţile de învăţământ unde îşi desfăşoară activitatea, în schimbul unor "avantaje materiale sau financiare". Cadrele didactice nu pot implica elevii în activităţi de partizanat politic şi de prozelitism religios, în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar sau în afara acestora.

Cadrului didactic ii este interzis să fie profesorul propriului copil sau al unei rude până la gradul al treilea, cu excepţia situaţiei în care este singurul care predă disciplina respectivă în unitatea şcolară în care lucrează.

Fără limbaj vulgar la clasă

De asemenea, profesorilor le sunt interzise agresiunile fizice şi tratamentele umilitoare, sub orice formă. Proiectul mai prevede că profesorii au obligaţia să asigure protecţie fiecărui elev şi să denunţe orice formă de violenta fizică, de discriminare, abuz, neglijenţă sau de exploatare a elevilor. Totodată, dascălii trebuie să combată orice formă de abuz sexual, emoţional sau spiritual. Cadrele didactice nu au voie să-şi hărţuiască sexual elevii şi nici să aibă relaţii sexuale cu aceştia, inclusiv consensuale. Proiectul Codului de etică interzice profesorului să aibă un limbaj cu caracter obscen, vulgar sau aluziv, indiferent de intenţia serioasă sau ludică a acestuia.

Citit 4492 ori Ultima modificare Luni, 10 Martie 2014 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.