TOPUL PERFORMANȚEI/ Şcolile gălăţene cu cei mai mulţi premianţi olimpici

TOPUL PERFORMANȚEI/ Şcolile gălăţene cu cei mai mulţi premianţi olimpici
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Elevii din judeţul nostru au câştigat anul acesta 75 de premii, medalii şi menţiuni * CNVA a obţinut cel mai mare număr de distincţii * Colegiul Naţional „C. Negri” - primul la premii I *Valea Mărului a intrat în posesia celui mai important premiu revenit gimnaziştilor


„Recolta” de premii, menţiuni şi medalii la disciplinele de cultură generală este anul acesta ceva mai mare decât în 2013. Dacă anul trecut au fost în total 70 de distincţii, acum avem 75. Dintre toate distincţiile, doar 14 sunt premii, restul fiind medalii, menţiuni sau premii speciale.

44 de distincţii la CNVA

Ca şi în anii anteriori, Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) este instituţia de învăţământ cu cele mai multe diplome la competiţiile naţionale, în total 44 (cu zece mai multe decât în 2013). Dintre acestea, doar cinci sunt premii - un loc I la „Lectura ca abilitate de viaţă”, câştigat de Alexandra Gheorghe (profesoară Cătălina Popa), restul fiind premii III.

Trei premii I la Pedagogic

Pe locul al II-lea la numărul de premii este Colegiul Naţional „C. Negri”, care a obţinut trei astfel de distincţii şi tot atâtea menţiuni, premii speciale şi medalii. Însă fostul „Pedagogic” se poate lăuda că toţi premianţii săi au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului: Cosmina Albulescu (profesoară Gina Burghiu) - premiul I la geografie, Vlad Constantinescu (profesoară Valentina Cacenschi) - premiul I la latină şi Simona Dogaru (profesoară Mioara Kirlandi) - premiul I la religie.

Pe al treilea loc se află anul acesta Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” cu un premiu I la geografie, prin Steluţa Talpău (profesoară Mariana Bulgaru), un premiu al II-lea la neogreacă şi o menţiune.

Colegiul „Spiru Haret” din Tecuci este următorul în clasament, cu un premiu I la olimpiada de lingvistică pentru juniori - Ovidiu Vlase (profesori Rodica Cristovici şi Ion Grecu) şi două menţiuni.

Colegiul „Cuza” şi-a adjudecat un premiu special şi două menţiuni, iar Liceul Teoretic „Racoviţă” un premiu special şi o menţiune.

Şcoala nr. 29, campioană la gimnazişti

Dintre gimnazii, Şcoala Nr. 29 s-a clasat şi anul acesta pe primul loc, cu un premiu al III-lea şi trei medalii sau menţiuni. Pe locul secund se află Şcoala Nr. 5, cu un premiu al III-lea şi două menţiuni. Şcolile 2, 10 şi 12 au câştigat şi ele câte o medalie sau premiu special.

Trei distincţii pentru mediul rural

Parcă anul acesta mai mult ca niciodată, elevii din mediul rural au demonstrat că nu sunt mai prejos decât cei de la oraş. S-au obţinut trei distincţii de către elevii şcoliţi la ţară. Cea mai mare surpriză a venit din Valea Mărului, unde Vlad Blîndu a primit premiul al II-lea la religie. Iulian Angheli din Independenţa a câştigat o menţiune specială la chimie, iar Alexandra Ene din Slobozia Conachi un premiu special la geografie.

Şapte calificări la olimpiadele internaţionale

Anul acesta a fost cu noroc pentru elevii gălăţeni şi în privinţa calificărilor în loturile pentru olimpiadele internaţionale. Avem deja un reprezentant sigur la internaţionala de geografie - Cosmina Albulescu şi doi la internaţionala de neogreacă - Claudia Ciolacu (CNMK) şi Ofelia Popescu (CNVA).

Doi elevi de la CNVA - Vlad Şoltuz şi Adrian Murariu - s-au calificat în loturile lărgite la Fizică şi Ştiinţele Pământului. În lotul lărgit pentru germană s-au calificat alte două eleve - Irina Roşu (CNVA) şi Iulia Bejan („Cuza”).

Citeşte şi Pasiune şi perseverenţă: Olimpicul din casa de chirpici

Citit 5014 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Mai 2014 23:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.